Pentru a şaptea oară, sibienii s-au adunat, duminică, în faţa sediului PSD din Sibiu.
Cele circa 500 de persoane participante la flashmob şi-au dus cu ele geamantane vrând să tragă un semnal de alarmă cum că mulţi români se gândesc serios să plece din ţară, revoltaţi de situaţia politică actuală şi de modificările la Legile Justiţiei.
Sibienii s-au strâns în ceea ce ei numesc "Zona liberă de corupţie", aflată peste drum de sediul organizaţiei judeţene a PSD Sibiu.
"Tematica e legată de faptul că mulţi români, tineri în special, sunt atât de dezamăgiţi de situaţia politică actuală şi revoltaţi de modificările aduse legilor justiţiei (şi implicaţiile lor), încât se gândesc serios să plece din ţară. Să emigreze. Vorbim despre tineri, familii, destine", au transmis organizatorii.
Protestul mut de la Sibiu, de tipul "sit-in" a fost demarat încă de luni şi a durat 60 de ore neîntrerupt.
Ulterior, protestul a fost suspendat în semn de respect pentru Regele Mihai, însă, zilnic, la prânz, este organizat un flashmob. Zilele trecute, sibienii s-au postat în faţa sediului PSD cu oglinzi, adresând întrebarea "Vă vedeţi?". Seria inedită de proteste a fost preluată şi de presa internaţională.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.