Sorin Ioan Rogia, presupusul criminal al tânărului Radu Bogdan, găsit decedat, pe malul Peţei în dimineaţa zilei de 9 noiembrie, a fost dus, marţi dimineaţă, în faţa magistraţilor de la Tribunalul Bihor.
Rogia a fost prezentat, încă dinainte de ora 9, în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, din cadrul Tribunalului Bihor, care a şi decis, vinerea trecută, arestarea preventivă în lipsă a acestuia.
"În cadrul acestei proceduri se impune ca inculpatul să fie audiat, iar judecătorul, evaluând declaraţia acestuia, în contextul probelor administrate şi al motivelor avute în vedere la luarea măsurii, urmează să dispună asupra arestării preventive şi executării mandatului", a precizat prim procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Maria Cotrău.
Şedinţa de judecată s-a desfăşurat în camera de consiliu, fără public. Potrivit surselor BIHOREANULUI, procurorii au cerut ca individul de 27 de ani să rămână după gratii, iar completul de judecată a rămas în pronunţare.
Rogia a fost scos din instanţă puţin înainte de ora 11, încătuşat, şi dus în arestul Poliţiei Bihor. Suspectul nu a declarat nimic presei.
La ieşire, avocata inculpatului, Corina Domocoş, a refuzat, la rândul ei, să facă declaraţii jurnaliştilor adunaţi în faţa Tribunalului, precizând doar că instanţa a rămas în pronunţare şi că mai mult nu poate să spună.
După cum BIHOREANUL a mai scris, Rogia, care era căutat de poliţiştii din toată ţara şi fusese dat în urmărire naţională, a fost găsit luni seară, de un echipaj, în Gara de Nord din Timişoara, de unde, potrivit unor relatări, ar fi plănuit să fugă în Serbia.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.