URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
28 Octombrie 2021, 08:01

Prinşi în ofsaid! Primarul Beiuşului, urmărit penal de DNA, alături de Adrian Domocoş, pentru banii publici băgaţi în clubul local de fotbal

Prinşi în ofsaid! Primarul Beiuşului, urmărit penal de DNA, alături de Adrian Domocoş, pentru banii publici băgaţi în clubul local de fotbal UN DISCRET. Dosarul penal care îi vizează pe fostul primar al Beiuşului, Adrian Domocoş (stânga), şi pe actualul edil Gabriel Popa (dreapta) a ajuns în atenţia publică în timpul şedinţei Consiliului Local din septembrie, când unul dintre opozanţi l-a acuzat pe Popa că ascunde că e urmărit penal. Iritat, edilul a cerut închiderea şedinţei, dar şi a camerei prin care era transmisă live pe internet
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

DNA a început urmărirea penală împotriva primarului municipiului Beiuş, Gabriel Popa, şi a fostului edil al oraşului, Adrian Domocoş, proaspăt eliberat condiţionat din penitenciar, cu un rest de pedeapsă de 2 ani din cea de 5 ani şi 8 luni încasată în 2018 pentru că a abuzat de funcţie ca să-şi procure un spaţiu comercial de la Episcopia Greco-Catolică pe o chirie simbolică.

Cercetările împotriva celor doi liberali au fost declanşate "pentru infracţiuni asimilate celor de corupţie în legătură cu finanţarea din fonduri publice a unui club sportiv, în lipsa unui contract de asociere şi cu nerespectarea dispoziţiilor legale în materie", după cum au comunicat anchetatorii, la solicitarea BIHOREANULUI.

Parteneriat pe interes

Dosarul vizează o fraudă despre care BIHOREANUL a mai scris, descoperită de auditorii Camerei de Conturi în 2015: timp de aproape 8 ani, clubul privat de fotbal CF Bihorul Beiuş a fost finanţat cu sume imense din bani publici. 

Clubul avea ca asociaţi VIP-uri locale, ca de pildă pe fostul deputat Gheorghe Costin, şeful Ocolului Silvic Codrii Beiuşului - Daniel Coraş, pe directorul BCR Beiuş - Gavril Jute, patronul pensiunii Mario - Mihai Borz, pe cel al pensiunii Europa - Nicolae Fofiu, proprietarul celebrului restaurant Principesa Margareta - Nicolae Lăzău, precum şi pe primarul de atunci, Adrian Domocoş.

Instalat în funcţia de preşedinte al CF Bihorul Beiuş în 2008, imediat după ce a fost ales, Domocoş a găsit o metodă de finanţare sigură a clubului care până atunci se întreţinuse din cotizaţii şi taxe, transferuri de jucători şi sponsorizări: l-a "racordat" la bugetul Primăriei...

Lecţia de fraudă

Concret, edilul a iniţiat un parteneriat cu Consiliul Local Beiuş, care a şi fost aprobat pe 29 iulie 2008. Atât doar că hotărârea a fost respinsă ca nelegală de Prefectură, iar clubul a rămas sub aceeaşi formă, adică unul de interes privat, cu asociaţi persoane fizice. 

Însă nu şi la capitolul "cheltuieli", căci echipa a devenit, pe tăcute, "a oraşului", Primăria virând vreme de 8 ani sume generoase, chiar şi de două-trei ori pe an, prin hotărâri de Consiliu sau prin simple dispoziţii proprii ale primarului. Un evident conflict de interese, deoarece, în baza funcţiei publice, Domocoş aproba finanţarea clubului, iar ca preşedinte al acestuia decidea şi cheltuirea banilor publici. 

Blat pe faţă!

În raportul de control, auditorii de conturi au prezentat şi o parte dintre sumele uriaşe scurse în contul clubului, bani care au fost dirijaţi spre unii asociaţi, patroni de restaurante şi pensiuni, sub pretextul achitării unor servicii de masă şi cazare. 

"S-a constatat că în anul 2012 a fost alocată suma de 715.858 lei, în anul 2013 s-a alocat suma de 447.333 lei, în anul 2014 suma de 582.580 lei, iar în anul 2015 suma de 305.200 lei, astfel că gradul de finanţare a clubului de fotbal de la bugetul local a fost de aproape 100% în anii 2012 şi 2015, respectiv de aproape 90% în anii 2013 şi 2014", se arată în documentul prin care s-a dispus stabilirea prejudiciului şi recuperarea acestuia.

Primăria Beiuş a contestat în instanţă actul de control, susţinând că finanţarea clubului ar fi avut ca justificare "obligaţia" instituită administraţiilor publice prin Legea educaţiei fizice şi sportului "de a sprijini sportul pentru toţi şi sportul de performanţă". Cum era de aşteptat, judecătorii n-au fost de aceeaşi părere, iar pe 26 aprilie 2017 Curtea de Apel Oradea a decis, definitiv, că raportul Camerei de Conturi Bihor este corect şi măsurile dispuse obligatorii. Doar că paguba totală nu s-a recuperat nici până azi.

Un dosar plimbat

Asta pentru că, între timp, povestea a ajuns şi subiect de anchetă penală. Cazul a fost cercetat iniţial de procurorii Parchetului Beiuş, de unde, însă, având în vedere valoarea prejudiciului şi calitatea persoanelor implicate, ancheta a fost preluată de procurorii anticorupţie din Oradea. În urmă cu 2 ani, dosarul a ajuns la Structura centrală a DNA, unde se află şi în prezent. Anchetatorii au ridicat toate documentele clubului, dar şi de la Primăria Beiuş, iar prejudiciul calculat de experţi depăşeşte 3,5 milioane lei, bani publici cheltuiţi ilegal.

După o serie de audieri desfăşurate atât la Bucureşti, cât şi la Oradea în urmă cu câteva săptămâni, anchetatorii au pus sub învinuire deocamdată doar două persoane: pe fostul primar al Beiuşului, Adrian Domocoş, căruia i se impută peste 380 de acte materiale, şi pe actualul edil, Gabriel Popa, viceprimar în mandatul 2012-2016, care ar fi semnat şi el mai multe dispoziţii de plată. 

A ştiut acesta din urmă că face o ilegalitate? Răspunsul îl vor da procurorii la finalul anchetei, căci pentru el subiectul e confidenţial, despre care refuză categoric să vorbească...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Oradea nu mai vrea renașterea FC Bihor?
Hai, că edilii s-au dat cu fundul de pământ să finanțeze noul FC Bihor, au băgat bani serioși în proiectul noului stadion și se oregăteau să-l demoleze pe vechiul. Au sărit pițigoii liberali ca arși, când le spuneam că-i mănâncă DNA și Curtea de Conturi cu fulgi cu tot, dacă se bagă într-o afacere în care apare fotbalul, ca activitate privată parțial sau în întregime. Habarniști cum sunt, ar trebui ca liberalii ăștia orădeni să aducă bani de acasă și să acopere toate cheltuielile de pănă acum pe o asemenea "idee". Nu-i mult pentru voi, Bolojan și Birta. Încă nu s-a făcut milionul de euroi până ieri.
Postat 28 Octombrie 2021, 13:52 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON