URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 06 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum câteva săptămâni, am aflat că Primăria Oradea a încercat să pună mâna pe Casa de Cultură a Sindicatelor într-un mod nu tocmai ortodox, ceea ce pare impardonabil într-o țară ortodoxă, cum ne pretindem. De altfel, edilii nu sunt la prima tentativă de a pune mâna pe active care nu le-au aparținut, vezi și încercarea de a „naționaliza” Casa de Cultură a Tineretului.
Zic şi eu
Adrian Cris
În al 12-lea ceas, Ilie Bolojan a preluat conducerea PNL, ca președinte interimar. Spre deosebire de predecesorii săi, cum ar fi Ciucă ori Cîțu, nu impus de cineva de sus, ci propus de colegi, ca un colac de salvare pentru toți. Un detaliu pe care a ținut să-l spună deschis, fiindcă dacă aceștia nu se vor „alinia cu cetățenii”, va renunța la șefia partidului. Nu-și pune obrazul la bătaie ca să-l huiduie oamenii ori să ajungă subiect de miștouri, ca alții.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
19 Martie 2020, 15:34

Primul mesaj al unui medic orădean de la Infecţioase: „Staţi calmi! Noi suntem pregătiţi! Staţi în case, nu în magazine şi pe străzi!”

Primul mesaj al unui medic orădean de la Infecţioase: „Staţi calmi! Noi suntem pregătiţi! Staţi în case, nu în magazine şi pe străzi!” sursa fotot: Facebook Carmen Pantis
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primul mesaj din partea cadrelor medico-sanitare care muncesc la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Municipal din Oradea după izbucnirea şi în plan local a crizei coronavirusului aparţine doctoriţei Mirela Indrieş.

Fotografia doctoriței - ce o înfăţişează echipată cu combinezonul şi accesoriile de protecţie specifice, împreună cu două colaboratoare - a fost difuzată joi pe Facebook de anestezista Carmen Pantiş, cu o explicație sumară: „Doamna dr. Mirela Indireş cu echipa ei din Clinica Infecţioase Spital Municipal Oradea”.

Contactată de BIHOREANUL, dr. Indrieş a dorit să transmită un mesaj de calm pentru orădeni şi bihoreni. „Să stea toată lumea în casă. Noi suntem calmi, la datorie. Am fost pregătiţi pentru asta, încă din 2012, de când cu SARS şi Ebola. Calm, toată lumea”, a declarat dr. Mirela Indrieş.

Medicul a cerut ca „toată lumea să stea în case, să nu meargă în magazine sau chiar la relaxare pe malul Crişului, cum am văzut azi dimineaţă în zona Sovata”, şi a pledat pentru ca populaţia să respecte măsurile de distanţare socială recomandate de autorităţi.

De asemenea, medicul a dat asigurări că echipa de la Secţia de Boli Infecţioase dispune de materialele necesare pentru a-şi derula activitatea în această perioadă, pentru tratarea bolnavilor şi ţinerea sub control a răspândirii bolii.

În prezent, la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Municipal din Oradea sunt internate 26 de persoane suspecte de infectare, iar de la izbucnirea crizei două orădence au fost confirmate cu COVID-19.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
16 Comentarii
Un studiu.
https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1201971219303285 Italienii au avut aproape 25000 de morți din cauza gripei în sezonul 2016/17.
Postat 20 Martie 2020, 12:40 de oradeaveche
bitcoin
Sigur ca am exagerat.E nevoie de overreact.Traim in ardeal.Cit de obnubilat sa fii sa nu anticipezi valul de diasporeni care se repatriaza din zonele rosii? Am avut noroc cu ungurul orban care nu gindeste de 2 ori si a blocat granitele ungariei.Asa s-a facut liniste in oradea si bors.Dar asta e de 3 zile.CE AI FACUT pina atunci? Chiar nu ti-ai dat seama ca vine diaspora acasa?Carantina-i carantina ,desparti mama de copil,pentru prezervarea speciei.In plus,despre cine vorbim??? Diaspora creme de la creme,bombardieri,trepadusi,curve(sorry,fratii nostri de Creatie),trebuia sa-i primim acasa.Iaca,herr president zice acuma: not coming home,because 2 weeks quarantine mandatory.Adeca nu mai suntem patrioti,compasionali,iubitori de aproape?Avem in schimb mega-amenzi si mega-ani de puscarie daca nu-ti aduci aminte de la cine te-ai fi putut infecta.Armata la datorie,pe strazi(italy model),jandarmerie,politie locala(new toy-thermoscanner),isu everybody.Umbla 2 politai locali,unu are aparat foto,unu are mini-printer si-ti lasa la stergator o tidula cu contul lu' Elijah.Ordine in primarie,curatenie in oras.F-xx-k them too.PS: Daca stam in casa nu vedem ca si organele stau in casa.Au si ei de pierdut ceva in viata asta...
Postat 19 Martie 2020, 22:30 de excalibur
excalibur
Nu o lua ca pe o ofensa :)
Postat 19 Martie 2020, 21:48 de 1011010
oradeaveche
La articolul in care am scris ca trag apa dupa tine, ai jignit romanii din strainatate. Ai scris ca au fost obedienti Presedintelui. Diaspora, nu este obedienta nimanui. Romanii, din diaspora voteaza asa cum cred ei de cuviinta. Nu-i jigni! Se aduna bubele in capul tau. Sunteti cativa aici care imprastiati * non-stop. Va stiti si voi, va stiu si eu, va stiu si altii.
Postat 19 Martie 2020, 21:33 de 1011010
excalibur
Suntem sub asediul acestui virus nenorocit ,insa, autoritatile sunt la datorie. Atat cat pot si ei, isi fac treaba, iar noi ceea ce tine de noi. Trebuie sa respectam masurile recomandate de specialisti (medici, etc). In momentul in care nu ar mai exista sistemul de sanatate, justitie, politie, armata, asa cum afirmi, in momentul ala tu ai fi deja istorie. Esti constient de asta ?
Postat 19 Martie 2020, 21:25 de 1011010
poiu
La alt articol zică că trage apa după mine, îi dau ocazia să o facă, am făcut demersurile demult. În rest, sânt 36 de ani de când alerg pe maluri cel puțin 5 zile pe săptămână și o s-o fac până se interzice ieșitu, am și uitat când am luat o pastilă sau am fost răcit. Am alergat pe -15 sau 35, zeci de mii de km, nimic nu m-a oprit. Îmi spun o părere, nu sfătuiesc pe nimeni, fiecare face ce vrea.
Postat 19 Martie 2020, 21:20 de oradeaveche
Corect
Ingropati securea razboiului.Nu mai exista justitie.Nu mai exista politie.Nu mai exista armata.Exista doar omul,cu mintea si miinile lui.Suntem sub asediu.
Postat 19 Martie 2020, 20:58 de excalibur
Oradeaveche
Vezi ca esti instigat, nu mai chinui si tu oamenii. Poti trece pe ignore? Daca anungi la instanta anunta-ne ca am si eu o curiozitate cine ar formula o speta de genul asta. Iar cu precedentele am un teanc, si nationale si internationale, de oprire a cercetarilor. Dar cu statu in casa, hai ca nu patesti nimic, iesi sa iti iei de-ale gurii si intre timp mai iei 2 minute de aer ca e asa curat.... Hopa, poate mi-o iau si ei acuma. Na asta e, prea tarziu. Baga aia cu 679/2018 si dreptul de a fi uitat si dormi linistit apoi
Postat 19 Martie 2020, 20:46 de poiu
oradeaveche
Ti-am salvat mesajul! O sa vezi in instanta ce inseamna mesajul ala.
Postat 19 Martie 2020, 20:39 de 1011010
101234
Ai ceva să-mi spui? Adresează-te direct! Nu te ține, o dai pe ocolite? Unde am instigat lumea să iasă din casă? Nu încapi de mine? Stai liniștit că ne vedem în curând doar ți-am promis. O să te văd atunci din ce pastă ești făcut!
Postat 19 Martie 2020, 20:36 de oradeaveche
Stati in case
Faceti ce spune doctorul, nu ce va indeamna un instigator pe site. Nemernicul va instiga sa iesiti din case (chestie care intra la infractiune impotriva sanatatii publice)! Vrea sa va infectati, dupa care sa mergeti acasa si la randul vostru sa va infectati parintii si bunicii). In Italia e jale. Tara e complesita de aceasta epidemie. Sunt deja 3405 morti, majoritatea fiind persoane de varsta a treia.
Postat 19 Martie 2020, 20:23 de 1011010
Get ready
Edilul plinge dupa turistii care nu mai vin,in piata LUI.Trebuia sa inchida orasul inainte de valurile de refugiati.Nu cred ca i-ar fi retras gradele nici orban, nici johanes.Eram ca o cetate medievala inconjurata de un sant cu apa si portile imense ridicate.Oradea noastra,unica,inexpugnabila,cel mai avansat oras al tarii.Verificata fiecare masina,domiciliu proprietar.Nu esti din oradea,nu intri.Escorta,convoi,model hungary.Esti din bihor,mergi la tara,la parinti,luat in evidenta.Raportezi locatia de pe smartofon.Ordine in primarie,curatenie in oras.Primarii nu mai exista.E stare de urgenta.
Postat 19 Martie 2020, 19:41 de excalibur
Multa bafta
Va asteapta zile grele . Baiul este ca doar cei ca voi cinstiti, onesti, profesionisti, doamna Indries, sunt in primele randuri. Excrocii sau fofilat pe la comitete de criza si achizitii de materiale. Apropo macar v-au adus cele necesare acum in ultimul ceas? Multa bafta!!!! Va suntem alaturi. Va multumesc pentru sprijinul acordat atat mie cat si intregii societati. Ii sfatuiesc pe toti care citesc aceste randuri sa aibe incredere in profesionalismul dumneavoastra.
Postat 19 Martie 2020, 19:15 de scarbit
Nu e treaba magarului de unde beau oile apa
Fa ce spune doctorul, nu ce spune un terchea-berchea, altfel va fi si mai rau. In vecini, ungurii au inregistrat primul deces cauzat de acest coronavirus, iar forintul s-a prabusit.
Postat 19 Martie 2020, 17:32 de 1011010
stau doar unii...
Sincer, luni marti si miercuri au cam stat oamenii. Dar azi ??!! cu caruciorul cu copil mic in oras, trafic auto ca intr-o zi normala. Lucrul pe santiere se desfasoara normal....pana la urma??? ce e asta? Sta lumea sau nu sta in casa sau doar unii??!! Cam atat despre asta si despre preventie. Mai vedem dupa pasti care va fi rezultatul!
Postat 19 Martie 2020, 17:28 de Christa
Am dubii.
În absența unui vaccin cum o să ne imunizăm dacă toți stăm în casă? Înțeleg să stea cei vulnerabili cu boli cronice sau cei cu simptome dar toată lumea! Se duce societatea de râpă din toate punctele de vedere, economic în primul rând!
Postat 19 Martie 2020, 16:36 de oradeaveche
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7282 RON
  • 1 EUR = 4.9771 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON