URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
01 Aprilie 2020, 20:53

Primele retrageri din sistemul medico-sanitar din Bihor: Două asistente de la Ambulanţă şi-au dat demisia

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După două săptămâni de la primele "dezertări" ale unor cadre medico-sanitare din diverse judeţe ale ţării, miercuri a venit şi rândul Oradiei. Două asistente au demisionat de la Serviciul de Ambulanţă al Judeţului, una motivând că vrea să se ocupe de afaceri, iar cealaltă dureri ale coloanei vertebrale. Amândouă au spus că aveau de mai mult timp intenţia de a pleca şi sunt înlocuite rapid, spune şeful SAJ Bihor, dr Liciniu Venter.

Fără legătură

Informația a fost confirmată pentru BIHOREANUL de conducerea instituţiei. "Două colege asistente şi-au depus demisia azi cu aplicare imediată, la zi. Nu au legătură aceste demisii cu situaţia (n.r. – generată de coronavirus), cel puţin aşa ne-au spus", a declarat directorul executiv al SAJ Bihor.

Potrivit acestuia, "amândouă aveau această intenţie de a pleca de mai multă vreme": "Una dintre colege tot spunea de ceva vreme că vrea să plece, pentru că are şi alte afaceri. Cealaltă a spus că este bolnavă, are o tasare la coloană, şi nu îşi poate lua concediu în perioada asta", a spus dr. Venter pentru BIHOREANUL.

Angajări pe repede înainte

Şeful SAJ Bihor afirmă că cele două demisii înregistrate miercuri nu perturbă activitatea instituţiei, mai ales că, potrivit legislaţiei din perioada stării de urgenţă, are posibilitatea să facă angajări de personal în regim rapid, fără concurs.

Dr. Venter afirmă că, pentru a evita suspiciunile privind incorectitudinea acestor angajări, a folosit un criteriu cât mai obiectiv, şi anume rezultatele de la ultimul concurs pentru angajarea de asistente.

"Legislaţia ne ajută să acoperim rapid orice deficit în schema de personal şi deja am făcut primele demersuri pentru a angaja alte două asistente. Am luat rezultatele de la ultimul concurs pentru asistente şi am decis să întrebăm, în ordinea descrescătoare, primele două candidate respinse. Dacă acestea nu vor dori să fie angajate pe 6 luni, vom întreba următoarele două clasate", a arătat şeful SAJ Bihor.

"Sunt speriaţi"

Pe de altă parte, dr. Liciniu Venter spune că SAJ Bihor "stă OK" în ce priveşte dotarea cu materiale de protecţie, singura problemă fiind că "măştile FPP2 şi FPP3 sunt la limită". "Avem promisiunea că mâine mai primim prin ISU şi tot mâine ne vin 1.000 de combinezoane prin Unifarm", spune medicul.

Pe de altă parte, întrebat de BIHOREANUL care este starea de spirit a personalului, şeful SAJ Bihor a răspuns că "oamenii sunt puţin speriaţi", motivul fiind nesinceritatea cetăţenilor care solicită ajutor medical de urgenţă. "Oamenii sunt, sincer, puţin speriaţi, pentru că se duc în locuri unde oamenii nu sunt sinceri, nu spun dacă au fost în străinătate sau în contact cu persoane suspecte de infectare. Dacă oamenii ar fi sinceri, şi lucrurile ar fi mai bune în moralul colegilor", afirmă dr. Liciniu Venter.

Acesta a precizat că în prezent numărul solicitărilor serviciilor Ambulanţei a scăzut în Bihor cu circa 25% faţă de media obişnuită. "Acum se vede că multe apeluri erau abuzive", spune şeful SAJ Bihor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON