Primarul Constanţei, Radu Mazăre, va fi cercetat în libertate, în dosarul în care este acuzat că a luat mită nouă milioane de euro, de la firme pe care le-a sprijinit în obţinerea de autorizaţii şi respectiv câştigarea unei licitaţii, cu ajutorul omului de afaceri Sorin Strutinsky, a decis ICCJ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins, miercuri, propunerea de arestare a procurorilor DNA pentru Radu Mazăre şi Sorin Strutinsky.
Decizia nu este definitivă, putând fi contestată la aceeaşi instanţă.
Primarul municipiului Constanţa a fost reţinut luni, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru trei fapte de luare de mită, abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, şi conflict de interese (două infracţiuni). De asemenea, procurorii anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de omul de afaceri Sorin Strutinsky, arestat preventiv în altă cauză, cu privire la săvârşirea a trei infracţiuni de complicitate la luare de mită.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.