URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
12 Ianuarie 2021, 11:22

Primarul din Marghita, pus pe tăieri: Vrea să dea afară 20% dintre angajaţii Primăriei şi să reducă toate salariile şi indemnizaţiile (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O parte dintre angajaţii Primăriei Marghita ar putea fi nevoiţi să îşi caute un alt loc de muncă. În şedinţa Consiliului Local Marghita de joi, primarul independent Marcel Sas-Adăscăliţii va propune trei proiecte îndrăzneţe.

Organigramă "subţiată"

Edilul vrea restructurarea Primăriei, prin concedierea a aproape 20% dintre angajaţi, dar şi reducerea salariilor tuturor angajaţilor şi ale consilierilor locali. Primarul estimează că, astfel, bugetul oraşului va economisi anual jumătate de milion de euro.

Primăria Marghita are 160 de angajaţi, dintre care 81 lucrează în clădirea administrativă a oraşului, 13 la Poliţia Locală, 8 la Evidenţa Populaţiei, 6 la creşa oraşului, 9 la cabinetele medicale şcolare, câte 3 la Bibliotecă şi la Casa de cultură a municipiului, iar 37 sunt asistenţi personali. "Vom restructura 20 de posturi din Primăria Marghita, 8 de la Poliţia Locală şi unul de la Bibliotecă. Din 160 de angajaţi, vom restructura 29 de posturi, aşadar vom rămâne cu 131 de angajaţi", a declarat primarul pentru BIHOREANUL.

Economii la buget

De asemenea, Sas-Adăscăliţii vrea să reducă cu 10% salariile tuturor angajaţilor Primăriei şi indemnizaţiile consilierilor locali. Tot cu 10% vrea să-şi taie propriul salariu şi pe cel al viceprimarului oraşului, UDMR-istul Zsolt Demian. "Economia financiară care rezultă din această decizie este cuantumul restructurării a încă 15 posturi, pe lângă cele 29", a mai spus edilul.

Primarul vrea să reducă salariile prin micșorarea coeficienţilor care dictează salariile funcţionarilor şi pe care, potrivit Legii-cadru privind salarizarea în sectorul public, începând din 2017, îi stabileşte fiecare consiliu local în parte. 

Tăierile sunt necesare pentru ca Marghita să îşi permită mai multe investiţii, a explicat Sas-Adăscăliţii. "Veniturile proprii ale Primăriei sunt de 3 milioane de euro anual, fondul de salarii anual era de 2 milioane de euro. După această restructurare, economisim anual 500.000 de euro. Aceşti bani ne vor ajuta la o dezvoltare mai rapidă a oraşului, pentru achiziţionarea terenurilor necesare pentru un parc industrial, pentru asfaltări, pentru cofinanţarea proiectelor necesare dezvoltării acestui oraş", a declarat primarul.

La mâna consilierilor

Rămâne de văzut, însă, dacă şi consilierii din Marghita vor fi de acord cu el. Marcel Sas-Adăscăliţii a fost ales independent, nefiind membru în niciun partid politic. În Consiliul Local Marghita sunt 6 reprezentanţi UDMR, tot 6 de la PNL şi 4 de la PSD. Primarul mizează că toţi consilierii vor înţelege necesitatea restructurării şi vor vota proiectele propuse de el.

Şedinţa CL Marghita va avea loc joi, de la ora 13, şi va fi transmisă în direct pe pagina de Facebook a Primăriei, dar şi pe cea a edilului.

Între timp, primarul şi-a anunţat intenţia şi pe propriul cont de pe reţeaua de socializare, unde de altfel îi anunţă pe locuitorii din Marghita despre noutăţile din oraş.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON