URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Septembrie 2022, 11:44

Primarul Cristian Laza, reales șef la PSD Sânmartin, de unde a demisionat în urmă cu 7 luni. Pe cine propune în locul lui Mang (FOTO)

Primarul Cristian Laza, reales șef la PSD Sânmartin, de unde a demisionat în urmă cu 7 luni. Pe cine propune în locul lui Mang (FOTO) Cristian Laza (în fotografie, la microfon) l-a propus pe Adrian Madar (în dreapta lui) președinte în PSD Bihor (sursa foto: PSD Sânmartin)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Organizația PSD Sânmartin are un nou președinte, în persoana... fostului președinte. Primarul Cristian Laza, același care în februarie a demisionat de la conducerea filialei și din toate funcțiile din partid, pe fondul unor neînțelegeri cu șeful PSD Bihor Ioan Mang, pe care ulterior a și încercat să-l debarce din funcție, a fost ales președinte.

De altfel, ostilitățile între cei doi se văd în continuare cu ochiul liber: deși e în turneu prin Bihor, la alegerile din fiecare filială, Mang n-a fost prezent la ședința din Sânmartin, iar imediat după ce a primit susținerea colegilor, Laza a făcut nominalizări pentru conducerea organizației județene.

Fără Mang

Ședința de alegeri de la PSD Sânmartin a avut loc vineri și a adus la aceeași masă, în jurul lui Laza, care a fost unicul candidat la conducerea organizației, social-democrați cunoscuți: subprefectul Emilian Pavel, fostul prefect Claudiu Pop, fostul deputat Ioan Sorin Roman, fostul șef al Inspectoratului Școlar, Alin Novac-Iuhas, actualul consilier local PSD din Oradea Adrian Madar și fostul șef al Poliției Economice Bihor, Florian Sîrca (pe care, de altfel, Laza l-a adus în PSD).

Marele absent a fost însuși președintele PSD Bihor, Ioan Mang, care însă participă la alegerile din fiecare filială, după cum se afișează el însuși pe pagina de Facebook. Absența lui Mang confirmă că nu l-a iertat pe Laza pentru „puciul” din vară, când primarul din Sânmartin a strâns semnături pentru debarcarea liderului social-democraților bihoreni.

„Eu am respectat procedura normală. Avem un grup intern, unde am postat data alegerilor, eu i-am așteptat pe toți liderii județeni. Cred că au avut parte de un tratament respectuos din partea mea absolut toți care au fost prezenți”, a declarat Laza, luni, pentru BIHOREANUL.

Pe lângă alegerea lui Laza ca președinte, în PSD Sânmartin au mai fost aleși trei vicepreședinți (Paul Vasile, Doru Lazăr și Șandru Dumitru) și un secretar (George David).

PSD Sanmartin

„Ne trebuie echipă nouă”

Întrebat cum de a candidat din nou la președinția organizației, primarul din Sânmartin a spus că a făcut-o în perspectiva viitoarelor alegeri din PSD Bihor.

De altfel, în fața colegilor, Laza a făcut și nominalizări pentru președinția organizației, în persoana lui Madar, chiar dacă în partid există un „curent” de susținere, ca viitor președinte al PSD Bihor, a fostului prefect Claudiu Pop, recent reînscris în rândurile social-democraților.

„Trebuie să ne consolidăm și să venim cu idei noi pentru conducerea județeană a partidului. Le-am spus colegilor cum văd eu lucrurile, nu înseamnă că așa trebuie să fie, dar avem oameni în partid care pot reseta partidul. Cred că Adrian Madar ar fi un foarte bun președinte, astăzi cred că ar fi varianta cea mai bună”, a declarat Laza.

El i-a lăudat și pe alți social-democrați, cum ar fi secretarul de stat din Ministerul Sănătății Aurel Mohan, pe Novac-Iuhas ori pe Emilian Pavel, dar a întărit că pe Madar îl vede președintele PSD Bihor.

„Eu văd lucrurile destul de simplu: politica se joacă pe voturi. Astăzi, noi, un lider care să fie validat electorat, nu-l avem la nivel județean, pentru că nu avem un lider care să ne fi adus nu știu câte voturi. Cred că trebuie să venim cu echipă nouă, care nu a intrat în malaxorul politic, cu o imagine bună. Oameni care au făcut ceva în viața lor. Adi Madar a fost director de bancă 15 ani, secretarul general adjunct al Guvernului, a fost olimpic internațional la matematică. Cred că e un om cu care ne putem mândri și cu care putem ieși în față”, a mai spus edilul.

Rămâne însă necunoscută data alegerilor din PSD Bihor. Deocamdată, se țin conferințe în organizațiile social-democrate care au câștigat la ultimele alegeri locale, apoi vor urma în restul filialelor din Bihor, iar abia apoi în organizația județeană, cel mai probabil la primăvară.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON