În şedinţa de joi a Consiliului Local, aleşii orădenilor şi-au dat acordul pentru demararea licitaţiei în urma căreia Primăria va încheia un contract pe trei ani, din 15 mai 2015 până pe 15 mai 2018.
Pentru cei trei ani de servicii, Primăria pune la bătaie suma maximă de 1.239.880 lei, inclusiv TVA.
"Obiectivele pe care trebuie să le atingă lucrările necesare amenajării, întreţinerii, modernizării, extinderii zonelor verzi din acest lot sunt: îmbunătăţirea calităţii mediului, calitatea şi eficienţa activităţilor de întreţinere şi amenajare, protejarea zonelor verzi şi a domeniului public şi punerea în valoare a acestora în concordanţă cu programul de adaptare la normele Uniunii Europene", se arată într-un comunicat de presă al Primăriei.
În prezent, responsabilă de întreţinerea spaţiilor verzi din sectorul 4 este firma RER Ecologic Service Oradea.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.