Notarul Laurenţiu Tomulescu a fost condamnat definitiv la 10 luni de închisoare cu suspendare pentru fals intelectual, într-un scandal dintre doi cunoscuţi afacerişti orădeni, pe seama unui bolid tranzacţionat pe baza unor semnături dovedite false, dar care au fost legalizate de notar.
Pentru Tomulescu, soluţia e dezastruoasă: potrivit Legii de funcţionare a breslei, notarul va fi exclus din profesie. "M-au nenorocit", spune el.
Porsche cu ghinion
Pe 30 august a.c., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a desfiinţat sentinţa Curţii de Apel Oradea, care îl achitase pe notar şi, rejudecând întregul caz, a dispus condamnarea lui Tomulescu la trei pedepse de câte 10 luni de închisoare pentru fiecare document fals pe care l-a autentificat. Pedepsele au fost contopite şi i s-a aplicat una singură, executarea ei fiind suspendată pe un termen de încercare de 2 ani şi 10 luni. Instanţa a dispus, de asemenea, desfiinţarea celor trei documente legalizate de Tomulescu.
Notarul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea anul trecut, acuzat că ar fi autentificat trei documente cu semnături false, în cazul unei tranzacţii dubioase între Florin Derecichei, patronul Gym Palace, şi Cornel Hoble, proprietarul Fitness Center, care se acuză reciproc de impostură. Povestea, prezentată în amănunt de BIHOREANUL, priveşte un Porsche Panamera de 70.000 euro, pe care primul l-a cumpărat prin firma celui de-al doilea, ca să fenteze plata TVA-ului, dar ar fi ajuns el însuşi fentat, căci l-ar fi plătit de două ori. În final, a ajuns să rămână şi fără maşină, şi fără bani, după ce Hoble ar fi revenit la notar fără ştirea lui şi ar fi fabricat trei acte: unul privea rezilierea contractului iniţial, un altul cum că i-ar fi returnat banii plătiţi, iar un al treilea era un nou act de vânzare-cumpărare, conform căruia Derecichei i-ar fi plătit banii pentru bolid, dar i-ar fi rămas dator cu TVA-ul.
Dus-întors
Cum semnăturile de pe documentele legalizate de notar s-au dovedit false în urma unor expertize grafologice, cazul a ajuns în ancheta procurorilor, care, totuşi, au dispus renunţarea la urmărirea penală faţă de Tomulescu, stabilind că fapta acestuia nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni. Soluţia a fost considerată însă nelegală de Curtea de Apel Oradea, care a dispus continuarea urmăririi, iar în urma noii anchete, notarul a fost trimis în judecată.
Procesul a început la Curtea de Apel, unde, pe 30 august anul trecut, notarul a fost achitat, instanţa considerând că "din probele administrate în cursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti nu reiese cu certitudine că inculpatul a comis cele trei infracţiuni de fals intelectual".
"M-au nenorocit"
Soluţia a fost atacată de procurori, care au cerut condamnarea lui Tomulescu, iar procesul s-a mutat la Înalta Curte, unde hotărârea a fost desfiinţată, iar notarul condamnat. Instanţa a dispus ca pe perioada de încercare de 2 ani şi 10 luni să se suspende aplicarea pedepselor accesorii, adică a interdicţiilor "de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii".
"Sunt în perioadă de probă, ce să zic?", a declarat BIHOREANULUI notarul, care îşi susţine în continuare nevinovăţia. "În faţa mea au venit oamenii aceia şi au semnat, iar acum nu mai recunoaşte niciunul. Din cauza unor astfel de oameni, eu mi-am pierdut credibilitatea, lumea mă va ocoli. Efectiv, m-au nenorocit", spune Tomulescu, hotărât să apeleze la căi extraordinare de atac, în speranţa că va întoarce verdictul.
Va urma...
Până atunci, însă, ca efect al condamnării dispuse pentru fapte în legătură cu serviciul, Laurenţiu Tomulescu nu va mai avea dreptul să profeseze. Potrivit Legii 36/1995 care reglementează activitatea breslei, calitatea de notar public încetează "când prin hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus condamnarea sau amânarea aplicării pedepsei pentru săvârşirea unei infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori pentru săvârşirea cu intenţie a unei alte infracţiuni". Instanţa comunică Ministerului Justiţiei şi Uniunii Naţionale a Notarilor Publici copia certificată a hotărârii judecătoreşti definitive, încetarea funcţiei de notar public urmând să fie dispusă de ministrul Justiţiei, la propunerea conducerii Uniunii, la cererea notarului public sau din oficiu.
Preşedinta Camerei Notarilor Publici Bihor, Marinela Baba, susţine că decizia de condamnare n-a fost comunicată, încă, în teritoriu. "Deocamdată am văzut doar dispozitivul de pe portalul instanţei. După ce se motivează, va fi comunicată direct Ministerului Justiţiei, Uniunii Naţionale sau nouă, depinde cum va decide instanţa. Noi oricum nu avem competenţa să excludem un notar, este atributul ministrului Justiţiei". Oricum, situaţia creată este o premieră, cel puţin în ultimul deceniu. "Nu ne-am mai confruntat cu aşa ceva", spune Baba. Iată că a venit vremea...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.