În calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, prefectul Dumitru Ţiplea a ordonat evaluarea modului în care sunt salubrizate cursurile de apă şi întreţinute şanţurile şi rigolele din localităţile bihorene, demers cu rol preventiv, în vederea diminuării pagubelor produse de inundaţii. Echipele de inspecţie au constatat că gradul de curăţare şi decolmatare a şanţurilor şi rigolelor se situează între 60%-75%, fapt care îngreunează scurgerea apelor.
Potrivit unui comunicat dat publicităţii de către Prefectura Bihor în cursul zilei de luni, acţiunile de control au avut loc în perioada 17 mai - 8 iunie 2021, fiind desfăşurate de echipe mixte formate din reprezentanţi ai CJSU Bihor, Sistemului de Gospodărire a Apelor Bihor, Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, precum şi ai Gărzii Forestiere Oradea.
Ce au urmărit controalele
Verificările s-au desfăşurat în 24 de unităţi administrativ-teritoriale, fiind inspectate 47 de cursuri de apă aferente a 58 de localităţi din judeţ, şi au vizat mai multe aspecte: modul în care au fost realizate lucrările stabilite în urma verificărilor din anul 2020; existenţa depozitelor de deşeuri şi de material lemnos pe albiile cursurilor de apă şi în secţiunile de scurgere a podurilor şi podeţelor (care prin antrenare pot conduce la obturări); modul în care sunt întreţinute şanţurile şi rigolele de scurgere a apelor pluviale în localităţi şi cursurile de apă pe raza acestora; precum şi zonele nesalubrizate de pe cursurile de apă unde s-au produs inundaţii în anul 2020 şi stadiul măsurilor şi lucrărilor de remediere realizate.
"În raportul avizat de prefect în urma controalelor s-a evidenţiat faptul că măsurile şi lucrările stabilite în urma inundaţiilor din 2020 au fost realizate corespunzător, cu excepţia măsurii de sistare imediată a deversărilor de ape uzate menajere în reţeaua pluvială în municipiul Marghita. Primăria Marghita a primit un nou termen de realizare a acestei măsuri, până la finalul acestei luni", se arată în comunicatul Prefecturii.
Deşeuri în ape, în şanţuri şi rigole
De asemenea, raportul a semnalat şi existenţa a două depozite de deşeuri şi de material lemnos, unul pe albia majoră a Crişului Negru, în satul Tinca, şi celălalt pe albia majoră a Văii Peţa, în Rontău, dar acestea permit scurgerea apelor mari în caz de viituri.
Cele mai ample verificări au vizat modul în care au fost realizate / întreţinute şanţurile şi rigolele de scurgere a apelor pluviale, precum şi cursurile de apă pe raza localităţilor inspectate.
"S-a constatat că lucrările de întreţinere a şanţurilor şi rigolelor de scurgere a apelor pluviale în localităţi au fost efectuate corespunzător, fără a fi identificate situaţii deosebite, cu menţiunea că în majoritatea localităţilor din cele 24 de UAT-uri verificate, gradul de curăţare şi decolmatare a şanţurilor şi rigolelor se situează între 60%-75%. De asemenea, în urma inspecţiei cursurilor de apă în majoritatea localităţilor, au fost identificate deşeuri de tip PET, folii de plastic şi vegetaţie uscată", transmite Prefectura.
"Trebuie să fie permanente"
În urma acţiunilor de control au fost dispuse în total 92 de măsuri vizând preponderent salubrizarea albiilor, menţinerea stării de curăţenie a cursurilor de apă situate pe teritoriul administrativ al UAT şi întreţinerea şanturilor şi rigolelor pentru a asigura secţiunea de scurgere a apelor pluviale.
Cele 24 de UAT-uri vizate sunt Marghita, Brusturi, Popeşti, Roşiori, Spinuş, Suplacu de Barcău, Tăuteu, Valea lui Mihai, Aleşd, Borş, Copăcel, Sânmartin, Tileagd, Toboliu, Vadu Crişului, Batăr, Cefa, Cociuba Mare, Criştioru de Jos, Drăgăneşti, Finiş, Pomezeu, Tinca şi Uileacu de Beiuş.
Prefectul Dumitru Ţiplea precizează că "aceste demersuri trebuie să fie permanente. Rezultatele activităţilor preventive de anul trecut au fost vizibile în urma inundaţiilor din acest an, când, deşi au fost depăşite patru cote maxime istorice ale apelor, pagubele au fost izolate. Ne dorim ca eventuale viituri în anul viitor să ne găsească, din nou, pregătiţi".
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.