URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 SEPTEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Toate cele 10.000 de locuri scoase la bătaie au fost vândute, semn că brandul FC Bihor are un potențial uriaș. Ar fi păcat ca, pe lângă tradiționalele echipe de baschet și polo, să nu încercăm marea cu degetul și la datul cu piciorul în minge (mi-e frică să spun că ceea ce se practică azi în România se poate numi fotbal).
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu pot boci soarta celor avuți - fie patroni ori manageri de firme, fie inși cu ocupații incerte - care, în baza măsurilor fiscale pregătite de Guvern, ar urma să plătească de anul viitor impozite în plus pentru așa numitele bunuri de lux. Nu cred că ar fi socialism ca proprietarii unor mașini de peste 75.000 euro ori de case în valoare de peste 500.000 euro să achite pentru ele un impozit suplimentar de 0,3% - 0,5%...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunt eficiente soluțiile de trafic adoptate în zona centrală de Primăria Oradea pentru începerea școlii, în contextul șantierelor?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 septembrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o hotărâre importantă, obligatorie și corectă, prin care a stabilit că o plângere contravențională poate fi completată și în fața judecătorului până la primul termen de judecată.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În regiunea ţării noastre, înţepăturile de insecte dau rareori fenomene grave de intoxicaţie; ar fi nevoie de 500-1000 de înţepături de albine pentru a produce moartea. În regiunile tropicale, în America de Nord şi de Sud, în Africa şi Asia Centrală se întâlnesc păianjeni veninoşi (“văduva neagră”) şi scorpioni. 
22 Martie 2020, 14:06

Post... în carantină: Bisericile din centrul Oradiei s-au golit, doar câţiva credincioşi s-au rugat în aer liber (FOTO / VIDEO)

Măsurile impuse de autorităţi privind evitarea aglomerărilor s-au resimţit duminică şi în bisericile din centrul Oradiei. Aşa cum se ştie, prin ordonanţă militară, preoţilor din toată ţara li s-a permis să ţină slujbe în lăcaşurile de cult, dar fără enoriaşi.

Biserica Romano-Catolică Sf. Ladislau, aflată vizavi de Primărie, şi Catedrala Greco-Catolică Sf. Nicolae au avut uşile închise. Ambele aveau pe poartă un afiş, prin care îi anunţau pe credincioşi că nu pot intra în lăcaşul de cult, pentru slujbă, dar că o pot urmări pe internet.

„Începând cu data de 18.03.2020, toate celebrările Liturgice se vor desfăşura cu uşile închise. Vă invităm cu toată dragostea să ne unim în rugăciune, dumneavoastră de acasă iar noi în transmisiune live pe pagina de Youtube a Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, Catedrala Sf. Nicolae”, se arată în anunţul lipit pe uşa catedralei de pe strada Iuliu Maniu.

Un mesaj similar este afişat şi la Biserica Romano-Catolică Sf. Ladislau, care îi îndeamnă pe enoriaşi să asculte slujbele la Radio Maria ori să le urmărească pe YouTube. "Este datoria noastră de creştini să respectăm măsurile de prevenire impuse de autorităţi – şi în biserică – să ne rugăm, ca Dumnezeu să ne ajute şi să ne îndrume în aceste vremuri grele, să fim atenţi şi să avem grijă unii de alţii", scrie pe uşa acestei biserici.

La Catedrala Ortodoxă Adormirea Maicii Domnului, cunoscută şi ca Biserica cu Lună, situaţia a fost un pic diferită. Lăcaşul de cult a fost gol, însă preoţii au improvizat un cort în curte, unde au slujit. De asemenea, având microfoane şi difuzoare, rugăciunea lor s-a auzit în toată Piaţa Unirii.

În jurul lor au stat circa 20 de orădeni, răsfiraţi, majoritatea dintre ei trecuţi de prima tinereţe. În timpul rugăciunii, preoţii le-au spus credincioşilor că, dacă le este frig, să intre, pe rând, în biserică, pentru câteva minute, pentru a se încălzi. Unii au şi urmat sfatul, ţinând cont că afară erau doar 4 grade.

Mai mulți credincioși s-au strâns la Biserica ortodoxă Sfântul Apostol Andrei, ascultând slujba afară. Mai mulți orădeni au comentat negativ adunarea pe Facebook, întrebându-se ”de ce nu stă lumea în case?”.

De asemenea, cititorii BIHOREANULUI au semnalat că preotul Felix Bicăzan, de la Biserica Ortodoxă Ioşia - Cazaban, i-a îndemnat pe credincioşi, duminică, prin Facebook, să vină la slujba care se va ţine afară, dar să nu fie mai mulţi de o sută şi să stea la distanţă de un metru unul de altul. "De ce nu a făcut ca alţii, să le spună să stea acasă şi să urmărească slujba la televizor?", se întreabă o orădeancă. 

Preot Felix Bicăzan

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Serios?
Mă întreb dacă știi ce înseamnă post? Pentru că așa cum l-ai aruncat în titlul ăla nu prea se pare.
Postat 28 Martie 2020, 19:25 de cgi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7214 RON
  • 1 EUR = 4.9749 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON