După ce a plecat din ţară "pe furiş", ca să se opreze în Turcia la picior, premierul Victor Ponta a avut prima reacţie pe Facebook, spunând că operaţia a fost "mai complicată".
"Mulţumesc tuturor celor care în aceste zile au avut un gând bun pentru mine - operaţia a fost mult mai complicată decât se anticipa, dar sunt convins că până în Decembrie voi putea face sport din nou", a scris premierul.
Ponta i-a adresat mulţumiri speciale medicului Ionuţ Codorean care l-a susţinut, şi a spus că a ales clinica din Turcia deoarece acolo are "linişte şi odihnă", ceea ce era "imposibil acasă", precizând însă că "evident că am totală încredere în medicii români".
"Vreau să-i asigur şi pe cei care "se bucură" de necazul meu că mă voi întoarce mai sănătos şi mai puternic!", a mai scris Ponta.
În perioada în care lipseşte, atribuţiile sale au fost preluate de vicepremierul Gabriel Oprea. Potivit presei centrale, Oprea îl înlocuieşte pe Ponta începând de marţi şi până vineri inclusiv.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.