Pompierii bihoreni au rămas în misiuni pe teren aproape toată noaptea în zona Aleşd pentru a înlătura efectele produse de ploile torenţiale.
"În urma apelurilor primite, echipajele subunităţii Aleşd au efectuat în noaptea de joi spre vineri 23 de misiuni de înlăturare a efectelor ploilor torenţiale, în Aleşd, Tinăud şi Peştiş. Misiunile s-au încheiat la ora 4.35", a declarat, vineri, maiorul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU Crişana.
Amintim că apele au ajuns chiar şi pe o porţiune a şoselei E60, care, joi seară, a fost blocată temporar.
Vineri dimineaţă, militarii au luat-o de la capăt, intervenind pentru evacuarea apei în 3 gospodării, curţi şi beciuri din localitatea Aleşd, a mai precizat reprezentanta ISU Crişana.
Totodată, în seara de joi, şi echipajele Administrației Bazinale de Apă Crişuri au fost nevoite să iasă în teren. Ca urmare a precipitaţiilor însemnate căzute în ultimele 24 de ore, cumulate cu scurgeri importante pe versanţi, s-au format viituri rapide pe Valea Morii, în localitatea Peştiş şi pe Valea Groşi, în localitatea Groşi (comuna Auşeu). Astfel, în scurt timp, în zonă s-au format blocaje în dreptul podurilor ameninţând localităţile cu revărsări semnificative.
"În seara zilei de joi, 18 iunie, angajaţii formaţiei Aleşd, din cadrul A.B.A Crişuri au intervenit cu excavator, basculantă şi motopompe pentru limitarea efectelor inundaţiilor. Scurgerile pe versanţi au angrenat buşteni şi au smuls mai multe podeţe din lemn blocând astfel scurgerea apelor. Anagajaţii A.B.A Crişuri au intervenit rapid pentru a debloca văile în dreptul podurilor. De asemenea, s-a venit în sprijinul autorităţilor locale pentru a scoate apa din gospodăriile afectate cu ajutorul unei motopompe performante. Intervenţiile s-au finalizat la miezul nopţii. Întrucât avertizarea hidrologică este încă valabilă, echipele din teren vor monitoriza în continuare zona", a transmis Ionel Avrigeanu, director ABA Crisuri.
Vineri dimineaţă în Bihor se înregistrau depăşiri la staţiile Şuşti-Biheni, pe valea Briheni era depăşită cota de atenţie(CA), aferentă codului galben, cu 3 cm şi la staţia Şuşti, pe Crişul Negru era depăşită cota de inundaţie (CI), aferentă codului portocaliu, cu 2 cm.
Avertizarea hidrologică cod portocaliu este valabilă până azi, 19 iunie, ora 16 şi vizează râurile Ier – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele: Satu Mare şi Bihor), Barcău – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Sălaj şi Bihor), Crişul Repede – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi Arad), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad).
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.