URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 26 SEPTEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă la nivel național practic nu mai sunt așteptări, de când liberalii au încăput pe mâna celui mai toxic președinte de țară de la Gheorghiu Dej încoace, mă așteptam ca măcar în Bihor, unde „partidul liberal e în toate, în cele ce sunt și-n cele ce mâine vor râde la soare”, să avem o reacție...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ministrul Finanțelor, orădeanul Marcel Boloș, se află, cu tot Guvernul din care face parte, într-o fundătură. Pe de o parte pregătește o nouă „reformă fiscală”, adică majorări de taxe și impozite despre care economiștii avertizează că vor zdruncina toate firmele, mari și mici, străine și autohtone, pe de alta spune că dacă nu reformăm cu adevărat sistemele de pensii și de salarizare vom pierde miliarde de euro din PNRR.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunt eficiente soluțiile de trafic adoptate în zona centrală de Primăria Oradea pentru începerea școlii, în contextul șantierelor?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam și săptămânile trecute, la începutul lunii iulie, odată cu modificarea legislației penale, s-a schimbat și procedura penală pentru transpunerea deciziilor Curții Constituționale, fiind publicată Legea nr. 201/2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În regiunea ţării noastre, înţepăturile de insecte dau rareori fenomene grave de intoxicaţie; ar fi nevoie de 500-1000 de înţepături de albine pentru a produce moartea. În regiunile tropicale, în America de Nord şi de Sud, în Africa şi Asia Centrală se întâlnesc păianjeni veninoşi (“văduva neagră”) şi scorpioni. 
04 Martie 2020, 15:43

Poluarea, mai rea ca SIDA, malaria, alcoolul şi fumatul. Ucide în fiecare an 8,8 milioane de oameni

Poluarea, mai rea ca SIDA, malaria, alcoolul şi fumatul. Ucide în fiecare an 8,8 milioane de oameni (Sursa foto: Rohealthreview.ro)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Poluarea atmosferică reduce speranţa de viaţă cu aproape trei ani şi provoacă 8,8 milioane de decese premature pe an, arată un studiu recent apărut în Revista Societăţii Europene de Cardiologie.

"Poluarea aerului este un risc mai mare pentru sănătatea publică decât fumatul”, a subliniat Jos Lelieveld de la Institutul Max Planck, conducătorul studiului, relatează G4media.ro.

Studiul arată şi că poluarea aerului ucide de 19 ori mai multe persoane decât malaria, de 9 ori mai multe decât SIDA şi aproape de trei ori mai mult decât alcoolul.

Maladiile coronariene şi accidentele vasculare cerebrale reprezintă aproape jumătate din numărul deceselor, iar maladiile pulmonare şi alte afecțiuni care nu se transmit, cum ar fi diabetul şi hipertensiunea arterială, sunt majoritatea cauzelor pentru cea de-a doua jumătate.

Doar 6% din mortalitatea cauzată de aerul poluat se datorează cancerului de plămâni.

"Poluarea aerului şi fumatul sunt evitabile, dar pe parcursul ultimelor decenii s-a acordat mult mai puţină atenţie poluării aerului în comparaţie cu atenţia acordată fumatului, în special în cazul cardiologilor", mai spune conducătorul studiului, potrivit site-ului de știri.

În Europa, cele mai poluate state sunt cele din fostul bloc sovietic, în special România, Bulgaria și Ungaria, arată G4media.ro. 

Continentul asiatic este, însă, cel mai afectat: durata medie de viaţă a scăzut cu 4,1 ani în China, cu 3,9 ani în India şi cu 3,8 ani în Pakistan. În India, în statul Uttar Pradesh (200 de milioane de locuitori), poluarea prin particule fine reduce speranţa de viaţă cu 8,5 ani, în timp ce în provincia chineză Hebei, deficitul este de aproape şase ani. Cel mai puţin afectate de poluare sunt cele două continente americane, Europa Occidentală şi de Nord şi micile state insulare.

Speranţa de viaţă a africanilor s-a redus în medie cu 3,1 ani, iar în unele ţări între 4,5 şi 7,3 ani – este cazul statelor Ciad, Sierra Leone, Republica Centrafricană, Nigeria şi Coasta de Fildeş.

Poluarea aerului atacă vasele de sânge, conducând la o creştere a tensiunii arteriale, a diabetului, a AVC-urilor, la crize cardiace şi la insuficienţă cardiacă. «Conştientizarea faptului că poluarea aerului reprezintă un risc major pentru sănătate poate contribui la voinţa de a elimina progresiv combustibilii fosili – permiţând în acelaşi timp reducerea încălzirii climatice», estimează Jos Lelieveld, un alt cercetător din echipă. 

Pentru a evalua impactul poluării aerului asupra speranţei de viaţă, cercetătorii au aplicat datele din anul 2015 privind expunerea la microparticule (PM2,5) şi la ozon la modele care simulează procesele chimice din atmosferă şi interacţiunea lor cu poluanţii naturali şi artificiali, integrând datele epidemiologice furnizate de Global Burden of Disease.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6717 RON
  • 1 EUR = 4.9677 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON