Agenţii Poliţiei Locale Oradea au început, pe 17 august, o acţiune de verificare a firmelor de transport care efectuează curse regulate judeţene sau speciale.
Poliţiştii au urmărit dacă autobuzele acestor firme îşi respectă traseele prin oraş şi dacă opresc în staţiile de autobuz judeţene, amenajate expres pentru ei. Asta în contextul în care şoferii societăţii de transport public local au reclamat în mai multe rânduri că autobuzele care transportă navetişti din comunele Bihorului opresc în staţiile OTL.
"În cadrul acţiunii au fost aplicate 40 sancţiuni contravenţionale în valoare de 16.000 lei", se arată într-un comunicat al Poliţiei Locale Oradea.
Conform Hotărârii Consiliului Local Oradea nr. 266/2015, operatorii de transport judeţeni sunt obligaţi să oprească numai în staţiile dedicate lor şi să respecte traseul pentru cursele regulate judeţene aprobat de aleşii oraşului. Nerespectarea acestor prevederi îi poate aduce şoferului amezi între 300 şi 800 de lei.
"Pe viitor, poliţiştii locali vor continua verificările pe linie de circulaţie", mai anunţă Poliţia Locală.
O problemă frecvent întâlnită pe străzile Oradiei este însă şi prezenţa piraţilor din transportul judeţean, adică a şoferilor neautorizaţi şi nelicenţiaţi să transporte pasageri, dar care totuşi stau nestingheriţi în diferite zone ale oraşului şi îşi momesc clienţi. BIHOREANUL a arătat, într-un articol publicat la începutul lunii, că deşi păgubesc statul şi transportatorii autorizaţi cu milioane de euro, "rechinii" sunt toleraţi de autorităţi.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.