Sute de bihoreni au fost amendaţi pentru că nu purtau măşti de protecţie şi nu au respectat normele anti-Covid, în Bihor, inclusiv în hipermarketuri, în urma controalelor făcute de poliţişti şi reprezentanţi ai altor instituţii în ultimele 24 de ore.
Conform unui comunicat transmis duminică de Poliţia Bihor, în total, echipele mixte au legitimat 4.316 persoane şi au 185 de societăţi comerciale, marketuri, restaurante, terase, unităţi de tip fastfood, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, parcuri şi zone de agrement, precum şi în 69 de mijloace de transport, din care 48 de mijloace de transport public în comun.
"În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 472 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 134.215 lei", arată comunicatul.
Nu mai puţin de 398 de amenzi, în valoare totală de 98.300 de lei, au fost aplicate pentru nepurtarea măştii de protecţie.
Două amenzi – în valoare totală de 2.000 de lei - au fost date pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea, iar alte două amenzi - în valoare totală de 8.000 de lei – au fost date unor operatori economici, pentru organizarea de activităţi în spaţiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicţii/restricţii.
În ultimele 24 de ore, poliţiştii orădeni împreună cu poliţişti de frontieră au verificat şi 13 centre comerciale din Oradea, de la Auchan, până la Carrefour, Lidl sau Lotus 2, în urma cărora au aplicat 39 de amenzi, cu amenzi în valoare totală de 6.000 de lei, pentru nepurtatul de mască.
În controale au fost angrenaţi în total 332 de reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţii de controale: 173 de poliţişti, 33 de jandarmi, 42 de poliţişti locali, 8 poliţişti de frontieră, 2 pompieri, 2 comisari pentru Protecţia Consumatorilor, un inspector al DSVSA, doi ai DSP, precum şi 2 ai ITM.
Asemenea acţiuni vor continua şi în următoarea perioadă în Bihor.
În acest context, Poliţia transmite următoarele recomandări:
- Reamintim faptul că organizarea de evenimentele private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) este interzisă, iar în situaţia în care forţele de ordine constată că aceste interdicţii sunt încălcate, vor interveni cu fermitate şi vor aplica sancţiuni contravenţionale.
- Scopul acţiunilor desfăşurate nu este aplicarea de sancţiuni, ci acela de a-i determina pe toţi cetăţenii să conştientizeze necesitatea respectării tuturor normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19.
- Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanţarea fizică, să poarte masca de protecţie, să nu se expună la riscuri.
- Reamintim că cetăţenii pot sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecţie sanitară apelând la linia TelVerde – 0800800165.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.