După două decenii în tranșeele războiului cu infractorii cibernetici, comisarul-șef Adrian Dinu, șeful Serviciului de Combatere a Criminalității Informatice din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, preia oficial conducerea instituției.
Specializat în cyber security şi, din 2018, şef al Serviciului de Combatere a Criminalităţii Informatice, Adrian Dinu lucrează în cadrul brigăzii încă de la încadrare, iar de-a lungul anilor a contribuit la destructurarea unor grupări periculoase, specializate în fraude informatice și clonări de carduri.
Printre cele mai importante dosare instrumentate se află cazurile din 2010 și 2011, când mai multe grupări coordonate de orădeni au fost anihilate după ce au reușit să scoată fraudulos peste 900.000 dolari din conturile unor cetățeni americani.
Un alt dosar important a fost, în 2012, dovedirea unei grupări care a provocat prejudicii de peste 300.000 euro prin falsificarea și utilizarea frauduloasă a cardurilor bancare aparținând unor cetățeni din vestul Europei. Infractorii foloseau cardurile clonate pentru achiziționarea de produse electronice, parfumuri, bijuterii și îmbrăcăminte din magazine de lux din România și din Uniunea Europeană, bunurile fiind ulterior valorificate sau revândute pe piața neagră, iar sumele obținute împărțite între membrii rețelei.
Pe lângă fraudele informatice, Dinu s-a remarcat şi prin anchetele care au dus la condamnarea unor prădători sexuali notorii, printre care designerul orădean Andrei Zalder, condamnat pentru deținerea și distribuirea unor materiale pornografice explicite cu minori, și fotograful Nicolae Bogolea din Ștei, prins în timp ce șantaja tinere cu imagini compromițătoare.
Ulterior, tot în calitate de şef al poliţiştilor anti-hackeri, Dinu a coordonat o anchetă complexă în 2023, când o grupare a produs în doar 20 de zile pagube de peste 100.000 euro prin achiziții frauduloase din Altex și Media Galaxy în Oradea, Arad și Timișoara. În dosar apar figuri cunoscute ale lumii interlope din vestul țării, precum Sebastian Târsan, judecat pentru contrabandă cu aproape 200.000 de pachete de țigări, Claudiu Călin, suspectat și de trafic de droguri, și Gheorghe Adrian Stan zis „Topa”, fost membru al temutei grupări a lui Uțu Rohozneanu, condamnat anterior în Marea Britanie după ce a fost prins cu peste 40 kg de marijuana și cocaină.
Comisarul-șef Adrian Dinu conduce de aproape doi ani BCCO Oradea, fiind împuternicit în această funcţie în decembrie 2023, după pensionarea fostului șef Mugurel Poinar. În calitate de şef împuternicit al BCCO Oradea, Dinu a coordonat și două dintre cele mai spectaculoase operațiuni antidrog din România.
Prima a fost destructurarea unei rețele sofisticate care vindea droguri de mare risc ascunse în tufișuri, livrate clienților prin coordonate GPS. Anchetatorii au confiscat 56 kilograme de stupefiante evaluate la 1,8 milioane euro, precum și peste 300.000 lei și 2.200 euro cash, captură considerată record național.
Într-o altă operațiune majoră, coordonată în colaborare internațională cu anchetatori din Serbia și Finlanda, polițiștii BCCO Oradea au destructurat o rețea transfrontalieră de trafic ilegal de medicamente psihotrope. Ancheta, soldată cu 15 rețineri și propunerea de arestare preventivă pentru 9 persoane, a dus la confiscarea unor comprimate în valoare totală de 12,5 milioane euro, a 3 kilograme de aur și a unor sume impresionante în lei și valută.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.