Nu mai puţin de 265 de biciclişti din Bihor au fost amendaţi de poliţiştii bihoreni, în cadrul unei acţiuni de prevenire desfăşurate pe şoselele din Bihor.
Potrivit unui comunicat transmis marţi de Poliţia Bihor, controalele au fost făcute în perioada 22 august – 3 septembrie, având în vedere că neregulile comise de biciclişti în trafic contituie "unele din principalele cauze de producere a accidentelor rutiere grave pe şoselele bihorene".
"Poliţiştii rutieri bihoreni au aplicat 265 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 97.575 lei, unor biciclişti care nu au respectat legislaţia rutieră, expunându-se astfel victimizării prin accidente rutiere sau constituind un pericol pentru ceilalţi paricipanţi la trafic", arată documentul.
Cele mai amendate abateri au fost lipsa îmbrăcăminţii reflectorizante (110 biciclişti amendaţi) şi nerespectarea condiţiilor tehnice minime prevăzute de legislaţie, pe care trebuie să le îndeplinească bicicletele pe drumurile publice, respectiv cele referitoare la dispozitivul de frânare, sistemul de direcţie, sistemul de avertizare sonoră sau echiparea cu lumini şi cu dispozitiv fluorescent-reflectorizant (71 sancţiuni).
25 de biciclişti au fost depistaţi în timp ce ce circulau pe bicicletă sub influenţa alcoolului, 10 biciclişti care circulau cu biciclete care prezentau diverse defecţiuni tehnice şi 49 de biciclişti pentru lipsa documentelor de identitate, arată comunicatul.
Cea mai mare alcoolemie depistată în cazul unui biciclist a fost, pe 24 august, în localitatea bihoreană Belfir. Un localnic de 65 de ani circula cu bicicleta, având o concentraţie alcoolică de 0,96mg/l alcool pur în aerul expirat.
"Cei în cauză au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare de 870 lei fiecare", arată comunicatul.
Poliția Bihor a transmis și câteva reguli pentru bicicliști.
Astfel, potrivit prevederilor legale, bicicleta cu care circulaţi pe drumurile publice trebuie să fie:
a) prevazută cu dispozitiv de frânare eficace;
b) prevăzută cu un sistem adecvat, funcţional, de direcţie;
c) dotată cu sistem de avertizare sonoră; se interzic echiparea şi folosirea sistemelor de avertizare sonoră specifice autovehiculelor;
d) echipată în faţă cu lumină de culoare albă sau galbenă, iar în spate cu lumină de culoare roşie şi cu cel puţin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeaşi culoare;
e) echipată cu elemente sau dispozitive care, în mişcare, formează un cerc continuu, fluorescent-reflectorizante, de culoare portocalie, fixate pe spiţele roţilor.
Recomandări preventive adresate bicicliștilor:
- Pentru a putea conduce o bicicletă pe drumurile publice, trebuie să ai vârsta minimă de 14 ani, să cunoşti regulile de circulaţie şi să fii echipat corespunzător.
- Copilul în vârstă de până la 7 ani poate fi transportat pe bicicletă de un adult numai dacă vehiculul este prevăzut din construcţie cu un suport special sau dacă are montat un dispozitiv omologat.
- Când circuli PE bicicletă, nu traversa carosabilul pe trecerile pentru pietoni!
- Înainte de a pătrunde cu bicicleta pe arterele prioritare, redu viteza, asigură-te temeinic şi acordă prioritate de trecere celorlalţi participanţi la trafic.
- Înainte de a schimba direcţia de mers, mai ales spre stânga, asigură-te temeinic – din faţă şi din spate – că nu se apropie nici un autovehicul. La schimbarea direcţiei de mers, chiar dacă ai prioritate de trecere, asigură-te că ceilalţi participanţi la trafic au înţeles intenţia ta.
- Este interzis să circuli cu bicicleta pe drumurile publice acoperite cu polei, gheaţă sau zăpadă.
- Circulă cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar atunci când vă deplasaţi în grup, numai în coloană, câte unul. Nu circula cu bicicleta sub influenţa băuturilor alcoolice. Poartă cască de protecţie. Îţi poate salva viaţa!
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.