Oradea, destinaţia perfectă pentru un city-break vindecător! Acesta este mesajul pe care îl vor auzi zeci de mii de oameni, luna viitoare, la târgul vienez Ferien Messe, unul dintre cele mai mari evenimente de turism din Europa.
Urbea de pe Crişul Repede va fi prezentă în premieră la un astfel de eveniment, ba chiar va fi actorul principal de la standul României. Ca să convingă turiştii să vină să o viziteze, Oradea va miza pe centrul istoric, pe evenimentele sale, dar şi pe miraculoasa apă geotermală.
Pentru toţi
Niciodată în istoria sa Oradea n-a fost reprezentată oficial la vreun târg de turism. Absenţă întrucâtva justificată, dat fiind că oraşul n-a fost prea pregătit să primească vizitatori. Acum, însă, are obiective turistice dichisite, hoteluri cu condiţii decente pentru toate buzunarele şi restaurante de soi, astfel că locuitorilor n-au de ce să le fie ruşine.
Ca lumea întreagă să înceapă să audă de Oradea, municipiul va fi prezentat la Ferien Messe, târg de turism ce se va ţine între 15 şi 18 ianuarie 2015 la Viena. Aflat la cea de-a 33-a ediţie, târgul este cel mai important din Austria şi unul dintre cele mai mari din Europa: anul trecut, conform datelor oficiale ale organizatorilor, peste 150.000 de oameni i-au trecut pragul.
Ferien Messe este dedicat turiştilor şi specialiştilor deopotrivă. Pe lângă europeni pasionaţi de călătorii, la eveniment vor fi prezenţi şi jurnalişti profilaţi pe acest sector şi reprezentanţi ai agenţiilor de turism din lumea întreagă.
Reclame şi talk-show
Participarea la târg este pregătită de Asociaţia de promovare a turismului în Oradea, un ONG recent înfiinţat de Primărie, Eurobusiness Parc, Zona Metropolitană Oradea, Lotus Center, DoubleTree by Hilton, Ramada, Hotel Continental, SC Turism Felix şi Aqua President.
"Vom participa în standul României, care în total se va întinde pe 133 de metri pătraţi. Oradea este considerat oraş partener, aşa că standul nostru va fi cel mai mare dintre cele româneşti, de 4 metri pătraţi, şi va avea o mai mare vizibilitate", spune Larisa Birta, reprezentantă a asociaţiei. Anual, un oraş are avantajul de a fi pion principal în standul României la Ferien Messe, iar de data aceasta a fost aleasă Oradea, tocmai pentru că participă în premieră.
Statutul de oraş partener mai asigură dreptul la trei reclame luminoase în cadrul târgului, din care una chiar pe scena evenimentului, dar şi un talk-show live, chiar la târg, despre oraş, la care vor participa mai mulţi ziarişti străini care au fost anul acesta în vizite de lucru în Oradea.
Dublu mesaj
La standul Oradiei se vor regăsi reprezentanţi ai tuturor membrilor asociaţiei de turism. Fiecare în parte va contribui cu pliante şi materiale ce vor fi distribuite vizitatorilor. "Mesajul principal pe care dorim să-l transmitem este că Oradea este o destinaţie perfectă de city-break, dar şi să informăm turiştii despre calităţile apei geotermale exploatate în vecinătatea oraşului", spune Larisa Birta.
Astfel, potenţialii turişti vor afla că în Băile Felix şi 1 Mai se pot relaxa în apa fierbinte şi vindecătoare şi face numeroase tratamente balneare, iar în Oradea se pot plimba descoperind un oraş cochet. "Bineînţeles, vom prezenta principalele obiective turistice, Teatrul, Cetatea, clădirile de arhitectură Art Nouveau, dar vom ţine cont şi de evenimentele din oraş". Vizitatorii vor putea afla, de pildă, despre Toamna Orădeană, Festivalul Vinului ori Târgul Meşterilor Populari.
Aplicaţie smart
Reprezentanţii Oradiei vor merge pregătiţi şi cu informaţii concrete despre oraş, cum ar fi ofertele de cazare, posibilităţile de transport ori costurile restaurantelor.
Totodată, îi vor îndemna pe potenţialii musafiri să-şi descarce pe telefoane ori tablete aplicaţia dedicată Oradiei turistice, care până atunci va fi disponibilă în magazinele online de aplicaţii. În prezent, se lucrează la traducerea în limba engleză, iar când această etapă va fi finalizată, aplicaţia menită să ofere turiştilor răspunsuri la orice nelămurire va fi disponibilă pentru curioşi.
Mai rămâne de văzut dacă europenii vor fi interesaţi să viziteze Oradea. Iar dacă vor trece pragul oraşului, va depinde doar de orădeni să-i facă să le placă. Şi, de ce nu, să revină...
Ce i-aţi spune unui turist ca să-l convingeţi să viziteze Oradea? Ce ar trebui să vadă aici?
În primul rând ar trebui asfaltate drumurile, pentru că mulţi turişti vin cu maşina. Abia după aceea aş putea să-i recomand vreo două, trei locaţii.
Monica Antal
Ar trebui să vadă centrul vechi, palatele, Cetatea, Pasajul Vulturul Negru, Crişul Repede, dar şi Teatrul, turnul Primăriei şi Muzeul Ţării Crişurilor.
Bogdan Cuc (foto)
I-aş spune că Oradea a fost menţionată prima dată în documente în 1113, că e un oraş cu edificii în stil renascentist şi că aici a fost fixat Meridianul Zero.
Rodica Păunescu
Să vină pentru Băile Felix, dar şi pentru Oradea, care este mult mai frumosă decât alte oraşe ale ţării, din sud sau din est. Şi diferenţa de caracter e imensă.
Valentin Sabău
Posibililor turişti le-aş spune pur şi simplu: Vizitează "micul Paris" al României, cel mai frumos oraş al ţării...
Lorena Ardelean (foto)
Să vadă zona centrală, Cetatea şi împrejurimile. Să evite, în schimb, pietonala, că este de toată ruşinea cu pietrele tăiate la jumătate.
Kovacs Levente
* sondaj realizat pe pagina de Facebook Oradea Noastră
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.