URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Aprilie 2022, 18:01

Plată la "bucată": Din această lună, toţi clienţii RER Vest plătesc pentru câte deşeuri aruncă, inclusiv în comunele din jurul Oradiei

Plată la 'bucată': Din această lună, toţi clienţii RER Vest plătesc pentru câte deşeuri aruncă, inclusiv în comunele din jurul Oradiei FĂRĂ NUMĂR. Facturile de salubritate ale bihorenilor care locuiesc în comunele din jurul Oradiei vor depinde de cantitatea de deşeuri reziduale generate în fiecare gospodărie. În schimb, cantitatea de deşeuri reciclabile generate nu va influenţa costurile lunare
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La fel ca orădenii, locuitorii din 25 de comune din jurul municipiului vor plăti factura de salubritate în funcţie de câte deşeuri generează.

Începând din aprilie, autorităţile judeţene şi operatorul de salubritate RER Vest au introdus aici un sistem de tarifare nou, similar celui din Oradea. Bihorenii vor plăti pentru fiecare ridicare a deşeurilor reziduale, aşa că, dacă vor colecta separat, vor avea mai puţin de achitat.

Scumpiri în lanţ

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Ecolect, organismul care răspunde de managementul deşeurilor în Bihor, fiind format din toate primăriile plus Consiliul Judeţean, a decis, pe 24 martie, să modifice tarifele de salubritate practicate de toţi operatorii din judeţ.

"Tarifele anterioare au fost stabilite în 2019, prin licitaţie, pentru cele şase zone de operare. De atunci până în prezent, cheltuielile operatorilor de salubritate au crescut semnificativ, odată cu preţurile la combustibil, energie electrică şi costurile cu forţa de muncă. De exemplu, potrivit Institutului Naţional de Statistică, în 2019 salariul minim brut pe economie era de 2.080 lei/lună. Anul acesta, salariul minim brut pe economie a ajuns la 2.550 lei/lună. În ceea ce priveşte combustibilul, în 2019 preţul mediu al benzinei era de 5,81 lei/ litru, iar cel al motorinei standard de 5,95 lei/litru. Astăzi, 25 martie, un litru de benzină standard costă în medie 7,8 lei, în timp ce motorina a ajuns la 8,3 lei/litru, conform site-ului Monitorul Preţurilor, lansat de Consiliul Concurenţei", a transmis CJ Bihor. Altfel spus, majorarea tarifelor era inevitabilă...

Plăteşti cât arunci

Pentru zona 1B, care cuprinde comunele Biharia, Borş, Ceica, Cetariu, Copăcel, Drăgeşti, Girişu de Criş, Hidişelu de Sus, Holod, Ineu, Lăzăreni, Nojorid, Oşorhei, Paleu, Săcădat, Sânmartin, Sântandrei, Sârbi, Spinuş, Tileagd, Vârciorog, Husasău de Tinca, Gepiu, Sălard, Toboliu, şi unde operator de salubritate este RER Vest, decizia înseamnă şi o schimbare a modului de tarifare. Mai precis, bihorenii care locuiesc în aceste comune vor plăti în funcţie de câte deşeuri aruncă, aşa cum deja o fac şi orădenii, dar şi locuitorii din celelalte zone ale judeţului.

Concret, în fiecare lună vor plăti un tarif fix, care acoperă o colectare a fracţiei reziduale (pubela neagră) şi toate colectările de deşeuri reciclabile (sacii galbeni pentru deşeuri din plastic şi metal, sacii albaştri pentru hârtii şi cartoane, pubelele verzi pentru sticle). În cazul gospodăriilor care au pubele negre de 60 litri, acest cost fix este de 22,55 lei (cu TVA inclusă) lunar, pentru pubelele de 120 litri este de 27,39 lei, iar pentru cele de 240 litri, destinate gospodăriilor cu mulţi locatari, de 37,07 lei.

Pe lângă acest cost fix, bihorenii vor plăti în plus pentru fiecare colectare a deşeurilor reziduale. "Începând cu a doua ridicare a fracţiei reziduale (pubela neagră), fiecare golire va presupune un cost adiţional, în valoare de 4,84 lei pentru o pubelă cu un volum de 60 litri, 9,69 lei pentru o pubelă cu un volum de 120 litri, respectiv 19,36 lei pentru o pubelă cu un volum de 240 litri", a transmis RER Vest.

Aşadar, într-o gospodărie care foloseşte o pubelă de 60 litri, factura de salubritate va ajunge la 27,39 lei dacă recipientul este golit de două ori pe lună, sau la 37 lei dacă este scos în stradă în fiecare săptămână. Cantitatea de deşeuri reciclabile pe care clienţii RER Vest o vor preda spre colectare nu va influenţa factura!

Separat e mai ieftin!

RER Vest a pregătit introducerea sistemului "plăteşti cât arunci" încă din 2019, când a devenit operator de salubritate în zona 1B şi a dotat toţi clienţii cu pubele cu microcipuri RFID. Microcipul este citit de utilajul de salubritate odată cu colectarea deşeurilor, astfel încât contabilizarea numărului de ridicări dintr-o lună şi calcularea costului aferent se face automat.

Noul mod de tarifare este menit să-i determine pe bihoreni să colecteze separat deşeurile. Cu cât vor sorta mai bine resturile reciclabile, cetăţenii vor avea mai puţine deşeuri de aruncat în pubela neagră.

În plus, chiar dacă în satele Bihorului încă nu se colectează separat biodeşeurile (coji de fructe şi legume, de pâine sau ouă, frunze, zaţ de cafea etc.), oamenii nu trebuie să arunce aceste resturi în pubela neagră, ci le pot folosi în curtea proprie, transformându-le în compost. Vor obţine, astfel, un dublu avantaj: scapă de cheltuiala colectării lor de utilajele de salubritate, dar şi de cea pentru achiziţia de îngrăşăminte.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Idioti
Da asa se face cu fraierii ,se scumpeste ce? adica selectezi si tot platesti mai mult!!!
Postat 26 Mai 2022, 09:56 de User anonimizat
"platesti cat arunci"
e o minciuna sistemul "platesti cat arunci": eu daca nu arunc nimic, platesc 22.55 lei obligatoriu; daca arunc de 5 ori pe luna (mai sunt luni cu cate 5 ridicari), platesc 42 de lei, adica mai mult decat dublu comparativ cu ce era inainte! Niste hoti!
Postat 13 Aprilie 2022, 08:56 de gojdu91
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON