URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 27 OCTOMBRIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În 25 octombrie anul Domnului 2000, a apărut primul număr din BIHOREANUL. Dacă Alexandre Dumas a avut strălucita idee să continue povestea nemuritoare a muschetarilor şi să ni-i arate după 20 de ani, hai să fac şi eu la fel, dar invers. Să vedeţi cum eram noi acum 20 de ani.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Da, s-au făcut 20 de ani de BIHOREANUL! Potrivit planurilor noastre de mai an, azi ar fi trebuit să sărbătorim "a la grande", să facem o mare sărbătoare din acest eveniment, o adevărată "Zi a BIHORENILOR", organizată în aer liber, poate la Cetatea Oradiei, deschisă tuturor... N-a fost să fie. În mijloc de toamnă, poate că vremea ne-ar fi îngăduit. Vremurile, însă, nu.
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu ştiu ce şanse rămân, după ultima decizie a Curții Constituționale, ca alegerile legislative să fie la termen, aşa încât actualii parlamentari să nu-şi depăşească mandatele constituţionale. Deşi, potrivit Constituţiei, prelungirea acestora e posibilă doar în anumite condiţii (stare de război, de calamitate, de urgenţă) care, slavă Domnului, nu există, CCR a ajutat din nou PSD, dornic ca scrutinul, cu orice preţ, să aibă loc cât mai târziu.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Dintre toate mizeriile pe care ni le face pandemia asta blestemată, faptul că nu putem călători departe este printre cele mai rele. Nu pentru că ne lipsesc concediile de "afară", nu pentru că e musai să ne împrospătăm colecţia de fotografii din locuri exotice sau capitale celebre, nu pentru că nu ne place în România, ci din cauză că nu mai avem ocazia să vedem ce mai fac ceilalţi şi cum mai e pe la ei.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre rezultatul alegerilor locale?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul administrativ prevede ce drepturi și ce obligații au consilierii locali și județeni, primarul, viceprimarul și președintele consiliului județean. Iată care sunt acestea...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În urma identificării unor cazuri de listerioză în Marea Britanie, este bine de ştiut că această afecţiune infecţioasă rară este transmisă de obicei la oameni prin consumul unor alimente contaminate cu Listeria (lapte insuficient pasteurizat, brânză şi alte produse lactate, carne insuficient preparată termic), sau, mai rar, prin contact direct cu alte persoane sau animale infectate. Listerioza afectează cel mai frecvent nou-născuţii, bătânii, gravidele şi persoanele cu un sistem imunitar scăzut.
14 Ianuarie 2010, 15:32

Peste 6 milioane de dolari, investiţie la Pietroasa

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un grup de 25 de potenţiali investitori din statele americane Carolina de Nord, Georgia, Ohio şi Montana se află în aceste zile la Pietroasa, unde sunt interesaţi de proiectul construirii unei staţiuni la standarde tipice celor de peste Ocean.

Proiectul a fost început de alţi oameni de afaceri americani în urmă cu trei ani, a explicat preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Ţîrle, răstimp în care primii investitori au cheltuit peste 6 milioane de dolari nu doar în achiziţia de terenuri, ci chiar şi în modernizarea unor drumuri din comună.

"Oamenii de afaceri americani vor să ridice un sat de vacanţă, dar la standarde cum nu mai există prin zona noastră. Toţi sunt persoane născute în America, nu de origine românească, iar pe unii dintre ei îi cunosc personal. Unul are la el acasă o cabană de vacanţă de multe milioane de dolari, şi numai terenul de golf de lângă ea valorează 10 milioane de dolari", a explicat şeful CJ într-o conferinţă de presă desfăşurată joi, pentru ca ziariştii orădeni să-şi facă o idee despre seriozitatea proiectului.

Ţîrle a spus că, până acum, americanii nu au făcut tam-tam cu privire la proiectul lor, dar au realizat deja şi câteva lucruri concrete, dincolo de planurile urbanistice ale viitorului sat de vacanţă, printre ele numărându-se construirea unui teren de sport după modelul celor existente în campusurile universităţilor din SUA.

Preşedintele CJ a mai anunţat că va sprijini şi în continuare proiectul americanilor de la Pietroasa, deoarece acesta este unul original, fiind axat pe turismul de aventură, care pune în valoare peisajele sălbatice ale Apusenilor, dar şi pentru că viitoarea staţiune va aduce locuri de muncă şi salarii decente pentru locuitorii din zonă.

"Oamenii din Pietroasa deja au avut mult de câştigat de pe urma lor, fiindcă americanii au cumpărat sute de hectare de terenuri pe care, altfel, nu le-ar fi vândut niciodată, cel puţin nu pe sumele respective, pe care mulţi şi-au cumpărat case şi maşini", a adăugat Radu Ţîrle.

De asemenea, preşedintele CJ a precizat că oamenii de afaceri americani provin din state unde o mare pondere a economiei se bazează pe turism. "Numai în Carolina de Nord, turismul montan reprezintă circa 75% din Produsul Intern Brut al statului", a explicat Ţîrle.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1224 RON
  • 1 EUR = 4.8731 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON