URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 04 AUGUST 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De câte ori se apropie campania electorală, cei 200.000 de arhitecţi orădeni se reactivează, şi aşa aflăm pentru a nu ştiu câta oară că spânzurătorile montate acum patru ani în centru sunt hidoase, cutia de conserve din staţia de tramvai e horror, iar cârciuma nou deschisă nu se simte mai bine nici ea. Trăim în epoca "mai bine să nu se facă nimic decât să se facă prost". Dacă nu se face prost, se face cu întârziere. Iar dacă se face bine şi la timp, banii puteau fi folosiţi în cu totul altă parte. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Am ajuns de unde am plecat, dar cu un preţ mare: resurse materiale şi umane irosite, doar pentru că nu vrem să purtăm o mască, să nu ne îmbulzim unii în alţii şi să ne spălăm pe mâini.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
După formula standard de încheiere, „Lucian Cremeneanu, Pro TV”, am rămas trăsnit: oamenii care îmi fuseseră public de ocazie au început să aplaude! „Bravo, bă!”, a strigat cineva. După care s-au întors cu toții la incendiu...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Care este prima măsură care ar trebui luată de urgență de autorități pentru limitarea creșterii răspândirii infecțiilor cu coronavirus?







De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 21 iulie a.c. a intrat în vigoare, în sfârșit, legea care instituie condițiile în care se poate dispune carantina sau izolarea la domiciliu față de unele persoane. Această lege a devenit indispensabilă ca urmare a Deciziei nr. 468/2020 a Curții Constituționale, publicate în 2 iulie, prin care s-a stabilit că măsurile de carantinare și izolare la domiciliu stabilite prin ordin de ministru sunt neconstituționale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Steatoza hepatică reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivelul ficatului (în special trigliceride) cu mărirea sa uşoară până la moderat şi cu caracter benign şi reversibil de obicei, dar uneori putând deveni gravă, cu evoluţie spre ciroză (în condiţiile acumulării excesive şi îndelungate şi a asocierii unor factori nocivi). Î
10 August 2009, 05:59

Pe targă **

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La Spitalul Judeţean s-au stricat recent toate lifturile cu excepţia unuia singur, dar şi acela riscă să ajungă curând pe butuci. Beleaua e că, din cauza datoriilor antice şi colosale pe care spitalul le-a acumulat către firma care se ocupă cu întreţinerea lor, aceasta nu mai face nicio reparaţie până nu-şi vede banii.

Iar astfel n-ar fi de mirare ca în scurt timp pacienţii să facă naveta pe scări şi, după ce sunt tăiaţi şi cusuţi, să fie duşi înapoi în saloane cu targa, tot pe scări.

Aşa că singura speranţă este ori ca managerul Florian Bodog (foto) să facă rost de bani, ori să angajeze nişte brancardieri vânjoşi, care să nu se împiedice în trepte.

Numai să nu vrea şi ăştia să ajungă doctori, ca el...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1131 RON
  • 1 EUR = 4.8351 RON
  • 1 HUF = 0.014 RON