URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
15 Iulie 2021, 18:40

Pe repede înainte: Consiliul Județean Bihor a aprobat documentația pentru licitația privind construirea Terminalul Cargo al Aeroportului din Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La doar două săptămâni după ce și-au dat acordul de principiu pentru ca un investitor privat să construiască terminalul pentru mărfuri al Aeroportului orădean, care trebuie făcut până în 2023 pentru ca Bihorul să nu piardă cele 14 hectare de teren primite de la Ministerul Apărării în 2013, consilierii județeni au aprobat documentația pentru scoaterea la licitație a investiției. Singurii care s-au abținut au fost cei șase reprezentanți ai PSD.

Investiție de 4,1 milioane euro

Potrivit proiectului propus de președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, în dezbaterea consilierilor la ședința de joi, desfășurată online, terenul de 143.889 mp al fostului tancodrom primit de județ în urmă cu 8 ani va fi scos la licitație, după ce a fost evaluat de un evaluator independent, și viitorul investitor îl va putea exploata timp de 25 de ani, cu posibilitatea prelungirii ulterioare a contractului pe cel mult jumătate din această perioadă, timp în care va achita o redevență de 8 euro pe metrul pătrat.

Viitorul investitor va avea de făcut o investiție estimată la 4,1 milioane euro, să obțină autorizația de construire a Terminalului Cargo în maximum 6 luni de la încheierea contractului și să înceapă lucrările de construire propriu-zisă în cel mult 8 luni de la încheierea contractului.

În mai puțin de 2 ani, mai precis până la 30 iunie 2023, investitorul este obligat să finalizeze cel puțin 20% din investiție, adică să construiască cel puțin o clădire (dintr-un total de trei), să amenajeze calea de rulare și platforma de garare pentru aeronavele cargo, care va trebui să fie funcțională, iar finalizarea tuturor celorlalte obiective să fie realizată în cel mult 5 ani, în caz contrar contractul urmând să înceteze de drept.

Tot conform proiectului de hotărâre, urmează ca CJ Bihor să publice anunțul pentru licitație, pentru depunerea ofertelor fiind prevăzută o perioadă de 21 zile, iar evaluarea acestora să fie făcută în 5 zile.

Abținerile PSD

„Consiliul Județean Bihor nu își asumă niciun risc, singurul risc va fi al investitorului”, a spus președintele Ilie Bolojan în deschiderea dezbaterilor, precizând că Primăria Oradea și-a asumat angajamentul de a convinge Consiliul Local să-i acorde viitorului investitor aceleași facilități pe care le au și companiile din parcurile industriale ale orașului, iar Aeroportul să obțină avizele necesare din partea Autorității Aeronautice Române.

Singurii care s-au abținut la vot au fost cei 6 reprezentanți ai PSD, motivul fiind prezentat de liderul de grup ai acestora, Felix Cozma, care și-a exprimat îndoieli cu privire la situația în care viitorul investitor nu va realiza un terminal cargo, ci va folosi terenul pentru a-și face una sau mai multe hale de depozitare, profitând de vecinătatea cu Parcul Industrial nr. II din strada Ogorului. „Proprietarul terenului va decide asupra acestuia și dacă nu va fi realizat terminalul, va putea să-i schimbe destinația?”, a întrebat Cozma.

Bolojan a răspuns că acest lucru este practic imposibil, atât datorită prevederilor contractuale, cât și faptului că niciun investitor nu va plăti 4,1 milioane euro pentru o hală sau mai multe pe terenul de lângă Aeroport, din simplul motiv că i-ar fi mai ieftin să le cumpere din altă parte decât să-și asume investiții mari precum realizarea căii de rulare și platformei de garare a aeronavelor.

În final, hotărârea a fost adoptată cu 29 de voturi favorabile, date de consilierii județeni ai PNL și cei ai UDMR.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
Transparenta totala
Licitatia va fi probabil la fel de transparenta precum a fost si numirea colegului de partid Horga in functia de director interimar al aeroportului fara a avea un minim de experienta in functii de conducere. Cat despre pret, vom vedea cui si la ce pret vor concesiona terenul dupa licitatia pe repede inainte. Ca si reper Adp Oradea concesioneaza locuri de veci cu 700lei/20ani/2mp pentru cetatenii de rand ai orasului care ajung sa se odihneasca in pace fara acces la parcul industrial si cu la fel de multe investitii din partea beneficiarului.
Postat 16 Iulie 2021, 12:16 de Tudyi
in alta ordine de idei
cred ca solutia cargo e singura, poate functiona sau nu. cursele de linie fara subventie nu au succes. oras de provincie, turism pe vaucher, slab interes. in afara de cativa influenceri, evident platiti, nimeni nu vede piata.
Postat 16 Iulie 2021, 09:02 de User anonimizat
pe cuvant sau contract, tot una e
tocmai avem o buba, ce trecea neobservata daca Mudura nu dadea in judecata bihoreanul, ce m-ar face sa am incredere in investitoru minune? un lucru e cert, in ambele cazuri avem un om care se spala pe maini, Bolojan, abil manipulator.
Postat 16 Iulie 2021, 08:52 de User anonimizat
KP
Ba da prost esti. Investitorul vine pe linie de licitatie, nu cu ochi verzi către albăstrui, licitatiile sunt transparente, iar daca te mananca-n cur, scarpina-te cu carbid
Postat 15 Iulie 2021, 23:14 de Sandu2100
si cine e omul asta secretos si ce companie conduce?
daca nu ai nimic concret de zis, ramane la stadiul de speculatie inventata ca politic sunt destule motivatii sa inventezi cai verzi pe pereti.
Postat 15 Iulie 2021, 21:32 de unu
Investitorul privat e necunoscut? N-are nici cod fiscal măcar?
Pe naiba cu necunoscutele astea. Investitorul este venit pe linie "liberală" de curând. E unul dintre principalii "donatori" din siajul actualului premier. Tot "mecanismul imobiliar" e pus în rând, iar conducerea CJ Bihor se grăbește tare, pentru că-i ordin chiar de la un "sfătuitor" cu intrare la Cotroceni. E simplu, de fapt. Un "băiat deștept", cu ochi verzi către albăstrui, vrea și el să-și extindă afacerile în vestul patriei. Adoptat pe linie "europeană", nu chiar orișicine. Și vrea omul un teren mare. Oare ce e liber și destul de mare, aproape de "linia aeroportuară" și de acces rapid în Schengen? Fostul "tancodrom" de peste 14 hectare. Păi, atunci să i-l dăm. La ce preț? Păi, nu mai mult de 17 Euro la MP, că altfel pleacă omul și rămâne țara fără "parandărăt". Așa că, pe "repede înainte" cum ar veni, se face o făcătură de documentație la CJ, apoi o HG de la guvernare cu avizul și termenul dat de MApN. După care se face contractul de vânzare, iar noul proprietar o să facă ce și-a propus, adică un centru logistic de transport mixt, pe care unul ca Bolojan nu ar fi vrut să-l facă după capul lui din urmă cu două luni. Noroc cu investitorii ăștia privați, care știu pe ce butoane să apese, ca să iasă și Oradea din conul de umbră al orașelor de "second-hand" în care a ajunsese din 2008 încoace.
Postat 15 Iulie 2021, 19:17 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON