Lungmetrajul "Pe aripile vântului" a fost retras de pe platforma HBO Max, pe fondul protestelor contra rasismului şi a violenţelor Poliţiei, care au loc în această perioadă în Statele Unite ale Americii.
Pelicula - considerată până de curând una de referinţă a cinematografiei - este văzută acum ca fiind rasistă.
Filmul de patru ore, lansat în 1939, regizat de Victor Fleming şi bazat pe romanul lui Margaret Mitchell, este caracterizat de numeroşi critici şi profesori universitari drept cel mai ambiţios şi eficient instrument de revizionism, scrie site-ul de ştiri News.ro.
În lungmetraj este abordată, între altele, şi problema sclaviei care era legală în mai multe state din sudul SUA înaintea şi în timpul Războiului Civil American.
El prezintă în special o versiune romantică a Sudului şi o viziune foarte edulcorată a sclaviei, cu servitori mulţumiţi de statutul lor şi trataţi drept angajaţi obişnuiţi.
"Pe aripile vântului» este produsul epocii sale şi prezintă prejudecăţile rasiste care erau obişnuite în societatea americană'', a spus marţi pentru AFP un purtător de cuvânt al HBO Max, pentru a explica retragerea lungmetrajului cu opt Oscaruri.
Tot el a mai spus şi că menţinerea acestui film "fără explicaţii şi denunţarea acestei reprezentări" în catalogul HBO Max "ar fi fost iresponsabilă''.
Platforma intenţionează să pună din nou la dispoziţie online filmul, însă cu o contextualizare pentru a resitua opera în epoca sa.
Lansată la sfârşitul lunii mai, platforma grupului WarnerMedia, HBO Max este un concurent al giganţilor streaming, în principal Netflix, cu un catalog bogat în seriale şi filme.
Şi serialul de comedie "Mica Britanie/ Little Britain" a fost retras de pe BBC iPlayer, Netflix şi BritBox ca urmare a criticilor la adresa unor personaje. News.ro mai scrie că platformele BBC iPlayer şi BritBox au transmis că "timpurile s-au schimbat" de la prima difuzare. Acesta include scene în care actorii înfăţişează personaje din medii etnice diferite.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.