Patru orădeni condamnaţi la pedepse cu suspendare şi la plata unor despăgubiri în valoare de aproximativ 50.000 lei, după ce au băgat în spital un ambulanţier cu care au avut o altercaţie, au fost trimişi după gratii, joi, la 5 ani de la verdict! Decizia a fost luată de Tribunalul Bihor, care le-a reproşat făptașilor, cu vârste cuprinse între 33 și 42 de ani, că nu au plătit daunele către victima lor.
Incidentul, despre care BIHOREANUL a mai scris, s-a produs în iulie 2013, într-un local de pe strada Vlădeasa. Potrivit documentelor din dosarul cauzei, cei patru - Andrei Şerban Tomuţa, Adrian Marius Ştiubea, Daniel Frantişek şi Zoltan Ciprian Furik, cel din urmă fiul unui cunoscut om de afaceri orădean - se aflau la o masă în momentul în care în local a intrat victima, Mihai Vidican, şofer pe o ambulanţă privată BGS.
Vidican a avut un schimb de replici cu Tomuţa şi a ieşit pe terasă, de unde şi-a sunat vărul. Când Tomuţa a intrat la toaletă, Vidican şi vărul său l-au urmat, iar acesta din urmă i-a tras tânărului două palme peste ceafă.
Incidentul a fost văzut, însă, de Frantişek, iar acesta şi-a alertat tovarăşii de pahar. În timp ce vărul lui Vidican a reuşit să plece, ambulanţierul a fost blocat în toaletă şi bătut crunt de cei patru tineri, omul ajungând la spital cu un picior şi maxilarul rupte, dar şi cu numeroase traumatisme şi fracturi costale, leziuni care au necesitat 120 de zile de îngrijiri medicale.
"La un moment dat persoana vătămată, fiind căzută la pământ, a reuşit să iasă din baie în patru labe, timp în care cei patru inculpaţi continuau să o lovească cu picioarele", se arată în hotărârea judecătorească prin care cei patru au fost condamnaţi pentru vătămare corporală gravă. De asemenea, "s-a reţinut modul sălbatic de comitere a faptei de către cei patru inculpaţi", respectiv prin lovirea victimei cu pumnii şi picioarele, inclusiv prin "călcarea victimei pe cap chiar şi în momentele în care aceasta se afla căzută la pământ", mai arată documentul.
Furik, care şi-a recunoscut fapta, a primit 1 an şi 4 luni de închisoare, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe o perioadă de 3 ani şi 4 luni, în timp ce Ştiubea, Tomuţa şi Frantişek, care au negat acuzele, au încasat câte 2 ani de închisoare, pedepse a căror executare a fost suspendată sub supraveghere pe o perioadă de 4 ani.
Totodată, cei 4 au fost obligaţi de instanţă să-i plătească victimei cheltuielile cu spitalizarea şi tratamentele (aproximativ 6.500 lei), cheltuielile cu procesul (2.700 lei) plus daune morale în valoare de 40.000 lei.
Cei patru bătăuşi au plătit, însă, doar o mică parte din datorie, motiv pentru care, în 2019, Vidican a deschis un nou proces, în care a solicitat instanţei să le revoce beneficiul suspendării. Cererea a fost respinsă anul trecut la Judecătoria Oradea, însă bărbatul a atacat soluţia, iar în finalul noilor dezbateri, care s-au reluat la Tribunalul Bihor, completul de judecată a desfiinţat, miercuri, soluţia iniţială şi a decis să-i trimită pe cei patru tineri după gratii.
La scurt timp după pronunţarea soluţiei, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale - Compartimentul Urmăriri i-au ridicat de acasă pe Tomuţa, Ştiubea şi Frantişek, în cazul lui Furik fiind obligaţi să meargă până în Punctul de trecere a frontierei Borş, pe unde acesta se pregătea să plece din ţară.
"Cele patru persoane au fost încarcerate în Penitenciarul Oradea", se arată în comunicatul transmis, joi, de Poliţia Bihor, pe marginea cazului, și care mai precizează că bătăușii vor executa acum pedepsele la care au fost condamnaţi. Furik va sta după gratii 1 an şi 4 luni, în timp ce tovarăşii săi vor petrece în închisoare câte 2 ani.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.