Cu faţada mult prea degradată, Palatul Poynar a intrat în lucru. Zilele trecute, muncitorii au început lucrările de reabilitare a faţadei şi casei scării şi de înlocuire a ţiglei la acoperiş.
Lucrarea face parte din programul municipalităţii de reabilitare a faţadelor din centrul istoric, prin care proiectul tehnic a fost realizat de Fundaţia de Protejare a Monumentelor Bihor, iar municipalitatea acordă un grant nerambursabil de 20% din valoarea lucrărilor.
Diferenţa de 80% se acordă locatarilor printr-un credit rambursabil cu rate pe 5 ani, fără dobândă. Lucrările de reabilitare vizează refacerea ornamentelor distruse, repararea acoperişului, a jgheaburilor şi a burlanelor, şi repararea tencuielilor distruse de timp.
Valoarea lucrărilor este de 431.180 lei fără TVA, ele fiind efectuate de către firma Constructorul Sălard. Termenul de execuție este de 12 luni.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.