URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 11 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
27 Noiembrie 2017, 17:15

Pace pentru drumuri. Puterea şi opoziţia din CJ Bihor au votat în unanimitate proiecte de infrastructură, inclusiv pentru Drumul Apuseni

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Situaţie rară la Consiliul Judeţean Bihor! Reprezentanţii puterii şi cei ai opoziţiei au ţinut o şedinţă extraordinară fulger, fără certuri, aprobând în unanimitate patru proiecte legate de infrastructura de drumuri.

A fost o şedinţă convenită între UDMR, PSD şi ALDE, pe de o parte, şi PNL, pe de alta, pentru continuarea lucrărilor pe drumul Bălaia - Sîrbi şi actualizarea proiectului pentru tronsonul III al Drumului Apuseni.

Deşi nu s-a discutat despre asta, în mod evident, parte din înţegerea făcută între cele două părţi - care se bazează pe 17 voturi fiecare - a fost şi neintroducerea de către reprezentanţii executivului pe ordinea de zi a proiectului privind validarea celui de-al 18-lea consilier al puterii, anume PSD-istul Adrian Szatmari, în locul Anei Maria Tiron.

Astfel, în 2 minute s-au votat patru proiecte. Primul a vizat actualizarea documentaţiei tehnico-economice pentru restul de executat la Reabilitarea şi modernizarea DJ767 A – Uileacu de Criş – Bălaia – Burzuc – Sîrbi. Lucrările sunt în valoare de aproape 19,2 milioane lei.

Cel de-al doilea s-a referit la aprobarea cofinanţării asigurate de judeţul Bihor, în valoare de 227.000 lei, pentru restul de executat, lucrările fiind finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. "Contractul pentru restul de executat va fi semnat săptămâna viitoare", a precizat, la finalul şedinţei, pentru BIHOREANUL, vicepreşedintele Ioan Mang, care are în subordine Direcţia Tehnică.

Tot în şedinţa extraordinară a fost aprobată actualizarea documentaţiei tehnico-economice pentru obiectivul Traseul Regional Transilvania Nord, Drumul Apuseni – Reabilitare şi modernizare DJ108 K (Remeţi - limită de judeţ Cluj), pe o lungime totală de 12,893 km, respectiv cofinanţarea pentru acest proiect, care ar urma să fie implementat prin Programul Operaţional Regional. Valoarea estimată este de 11 milioane euro. Este vorba, practic, despre tronsonul al treilea al Drumului Apuseni. "După primele discuţii, suntem eligibili", a spus preşedintele CJ Pásztor Sándor.

După şedinţă, vicepreşedintele Mang a declarat că săptămâna viitoare ar urma să fie semnate contractele de finanţare prin POR pentru primele două tronsoane ale Drumului Apuseni.

"Am convenit că le vom semna săptămâna viitoare aici la Oradea. Avem promisiunea că vor veni domnul ministru Marius Nica (n.r. – ministrul Fondurilor Europene) şi vicepremierul Paul Stănescu", a afirmat Mang pentru BIHOREANUL. Potrivit vicepreşedintelui CJ, primele două tronsoane sunt în valoare de 29 milioane euro.

Viitorul Drum Apuseni se va întinde de la Beiuş până la graniţa cu judeţul Cluj, prin Stâna de Vale şi Remeţi.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Drumul...
strabatut de sutele de cetateni unguri in fiecare weekend de la Salonta la Vintere nu duce oare milioane de euro tot in Apuseni ?De cetatenii romani stim ca nu prea va pasa in anii cand nu sunt alegeri.
Postat 27 Noiembrie 2017, 18:29 de nealiniat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON