Luni, 5 aprilie 2021, tramvaiele au staţionat, în intervalul orar 14.20 – 14.25, pe strada Primăriei, pe sensul de mers spre Parcul 1 Decembrie, din cauza autoturismului B-941-HBT, care a parcat în gabaritul căii de rulare, iar în intervalul orar 16.15 – 16.25, au staţionat la magazinul Crişul, pe sensul de mers către Parcul 1 Decembrie din cauză că un călător a căzut în tramvai.
A fost solicitată intervenţia unui echipaj al Ambulanţei care a preluat călătorul pentru îngrijiri.
Ne cerem scuze călătorilor afectaţi de întârzierile înregistrate,.
Carmen Tocuţ
spec. relaţii publice
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.