URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Ianuarie 2021, 13:55

Orbi, surzi, muţi

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pe la finele anilor ’80 am asistat pentru prima şi ultima oară la un episod violent, în plin centrul oraşului. Mergeam cu un amic la cineva în vizită, iar pe strada Leontin Sălăjan (Primăriei de azi), la doi paşi de fostul Cabinet de Partid (acum Universitatea Partium), am văzut cum un tip de vreo 20-25 de ani îl lovea barbar cu capul de o cutie poştală pe unul de vreo 14-16 ani.

Nici eu, nici amicul meu nu eram cine ştie ce curajoşi, dar amândoi, parcă din instinct, am început să ţipăm spre agresor, care a luat-o la fugă, abandonându-şi victima. Nici acum nu pot uita imaginea şi mai ales sunetul înfiorător pe care îl producea lovirea repetată şi puternică a capului de cutia poştală.

Mi-am amintit acest episod luni, când a devenit clar că la atacul de duminică de pe strada Oneştilor, unde un bărbat şi-a înjunghiat de mai multe ori soţia cu care se certase, au existat mai mulţi martori oculari şi niciunul n-a făcut nimic. Absolut nimic.

Un taximetrist (membru al unei specii care în alte împrejurări se adună rapid pentru a riposta când victima este unul dintre ai săi) se afla la câţiva paşi, în maşina cu motorul pornit, dar a ales să plece, pur şi simplu. La fel au procedat şi cel puţin alte două persoane care, de asemenea, se aflau tot în maşini, cu farurile şi, probabil, cu motoarele pornite.

Vestea că atacul a avut martori şi că niciunul n-a intervenit în niciun fel pentru a schimba deznodământul a îngrozit, pe bună dreptate, oamenii. Cineva a remarcat că dacă unul dintre martori ar fi claxonat (aşa cum în alte împrejurări se întâmplă în trafic, adesea nemotivat sau, în orice caz, inutil), atenţia agresorului putea fi distrasă şi exista o probabilitate de a-şi înceta atacul.

Eu însumi sunt de părere că oricare dintre persoanele aflate în cele trei maşini putea face chiar mai mult, apropiindu-se încet de agresor pentru a-l îndepărta de victimă. Care ar fi fost riscul? Cel mult să-i dea cu cuţitul, cu pumnul sau cu piciorul în tabla maşinii? Poate. Dar victima ar fi câştigat timp, să se refugieze mai repede undeva, cu mai puţine răni.

Alţii sunt de părere că martorii oculari nu aveau ce face şi bine au făcut că au plecat fără să se amestece, că nu era cazul să se implice, pentru că riscau să fie şi ei atacaţi. Da, nu ar fi fost cea mai bună soluţie ca vreunul dintre privitori să iasă din maşină cu o rangă sau o bâtă de baseball (mulţi au aşa ceva în maşini) cu care să-l ameninţe pe atacator, fiindcă s-ar fi expus agresiunii.

Dar, totuşi, soluţia cea mai proastă a fost ca agresorul să fie lăsat mai departe singur cu victima, căreia a putut să-i mai administreze câteva lovituri cu cuţitul, aşa că întrebarea dacă martorii au conştiinţa liniştită e legitimă. Mai mult, cum s-ar fi simţit dacă episodul la care au asistat s-ar fi încheiat cu moartea victimei? Ar fi la fel de liniştiţi?

Codul nostru penal prevede că "omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a anunţa de îndată autorităţile de către cel care a găsit o persoană a cărei viaţă, integritate corporală sau sănătate este în pericol şi nu are putinţa de a se salva" este infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă, dar acelaşi articol adaugă că "fapta nu constituie infracţiune dacă prin acordarea ajutorului autorul s-ar expune unui pericol grav cu privire la viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa".

Nefiind jurist, nu pot aprecia cât de mult riscă martorul unui asemenea atac să fie el însuşi acuzat de "omisiunea" acordării "ajutorului necesar" şi nici dacă un avocat n-ar putea demonstra foarte uşor că pericolul la care s-ar fi expus dacă ar fi încercat era "grav". Dar însuşi faptul că o astfel de scenă a avut loc fără să încerce nimeni s-o scurteze ori să-i pună capăt rămâne grav moralmente. Grav şi îngrijorător.

Pe bună dreptate, ne putem imagina că dacă, prin cine ştie ce hazard, am fi oricare dintre noi ţinta unei tâlhării, să zicem, am putea s-o sfârşim într-o baltă de sânge, iar singura grijă a semenilor ar fi doar să nu calce în ea, ca să nu-şi murdărească încălţările. Şi, eventual, să facă poze...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
12 Comentarii
Vorbe aruncate-n vant!
Ai cu claxonatul mergea, in rest.... Aduceti-va aminte ce a patit eroul ala de la Brasov care a intervenit in jaful unei case de schimb: hotul s-a intors, a tras si l-a ucisi! De departe cei mai curajosi (citeste inconstienti!) sunt pul*narii. Tonul l-a dat ,,Dulaul" (Dumnezeu sa-l ierte!), a crezut ca opreste un X5 cu pieptul gol. Finalul: a fost avansat post-mortem! Si lista cu eroi carora le cresc flori pe piept e lunga. Pt. siguranta ta nu intervii, retii cat mai multe amanunte si suni la 112. In paranteza fie spus nici apelul la 112 nu prea ajuta! Pt. cetateanul Adrian CRIS: un oarecare intervenea, ii tragea o palma/un pumn ,,politistului", ala cadea, dadea cu capul de trotuar si murea! Cati ani de parnaie incasa bunul samaritean? Mai e si varianta in care cel care ar fi intervenit incasa si el cateva lovituri de cutit...
Postat 13 Ianuarie 2021, 05:27 de pinonel
Va rog opriti planeta ca vreau sa cobor
Degeaba suna la militie, ca pana ar fi ajuns ei, femeia era moarta. Pulitia ajunge mereu doar dupa savarsirea faptei. Si acuma nu vreau sa insinuez ca domnii militieni sunt puturoși, dar asta e adevarul si nu e vina lor. E vina sistemului asta cretin prin care sunt preluate apelurile. Ultima oară când am sunat la 112 a trebuit sa vorbesc cu 3 dispeceri diferiti si sa le explic fiecaruia in parte problema. Mori cu telefonul in mână pana ti se ofera ajutor. In alta ordine de idei, cred ca solutii existau. Cei care au asistat ar fi putut macar sa strige dupa ajutor sau sa claxoneze daca erau cu mașinile. Unu daca ar fi avut puțin sange in el sa reacționeze cu siguranță si restul spectatorilor s-ar fi implicat. Realitatea esta însă ca oamenii sunt reci si indiferenți. E mai usor sa stai si sa filmezi cu telefonul ca sa ai ce posta pe facebook decat sa fii om si sa ajuti. Vai de capul nostru in ce stagiu am ajuns ca oameni si societate..
Postat 13 Ianuarie 2021, 05:07 de un1prost
Taximetristi cei mai jegosi oameni !
Ce sa astepti de la niste jeguri (aici ma refer la cacaterul lor) care nici sa munceasca nu sunt in stare ! Pai asta e munca ? Sa stai toata ziua in masina care nici macar nu e a lor si dupa sa te plangi ca o duci rau,pune ma mana si lucreaza. Nu mai zic a jumatate din ei sunt non stop pe la aparate sau baruri! Aia sa te ajute ? Iar restul probabil s-au scapat pe ei si nu au fost in stare sa il sperie pe unu care sa nu va ganditi ca are fizic de mascat sau de sportiv,un amarat care s-a luat si el de o femeie ca un barbat il facea oricand pe el femeie
Postat 12 Ianuarie 2021, 17:59 de Oradean20
Trebuiau sa incerce sa ajute victima
Frica si lipsa unei minime prezente de spirit din partea martorilor au facut ca agresorul sa nu fie "deranjat" in timpul atacului. Putina pregatire, vorbesc la modul general, pt situatii de criza nu ar strica nimanui. Sunt aproape sigur ca nu le-a venit nici o idee ce si cum sa actioneze. Claxoane, strigate, urlete, hartuirea agresorului, bineinteles, in primul rand de catre cei aflati in masini, ar fi putut sa-l distraga, sa-l sperie pe nemernic punand astfel capat mai repede agresiunii, salvandu-se astfel viata femeii. Oricum, urma sa apara si politia la fata locului. P.S.@ Cetatea: Te macina niste frustrari fara leac. Ticalosii caracteristice cu generalizari specifice. E tocmai pe dos ceea ce afirmi. Toate imperiile care au invadat Romania au fost distruse la un moment dat de catre romani. Dovada este ca romanii sunt tot aici, iar imperiile au fost distruse. Prin Unire vine puterea. Impotriva agresorului trebuie luptat. Punct.
Postat 12 Ianuarie 2021, 17:35 de B90
Cetatean vs. politist
Hai sa vedem ce avem noi aicea: cetateanul de rand, aburit ca traieste in cel mai safe oras din univers, aratat cu degetul ca nu intervine intr-un scandal care i-ar periclita viata si politistul model de Oradea, care isi hacuieste nevasta. Sunt curios cat de breaz e acest politist sau oricare de la locală, daca s-ar intalni cu un agresor cu cutit!
Postat 12 Ianuarie 2021, 17:11 de oradeanbihor
groaznic sfat ...
Mi se pare total iresponsabil sa indemni lumea sa intervina in astfel de cazuri. Primul lucru pe care-l faci e sa te asiguri ca nu esti intr-un pericol imediat si in secunda doi pui mana pe telefon si chemi politia. Nu te pui intre nebun si cutit niciodata. Da na, la noi daca ai vazut un film cu Steven Seagal pe Pro TV, se considera ca esti pregatit in arte martiale. Penibil ...
Postat 12 Ianuarie 2021, 16:27 de IrinaLoghin
Minima moralia
Da. Taximetriștii sunt o specie. Majoritatea e pe sistem cocalaresc, stil absolvent de Traian Vuia sau Mihai Viteazu, mai țărani cum ar veni. În simțire și comportament. Asta nu insemnește că nu e oameni buni. Legat de chemarea la oaste pe care Crișu o face eu zic ca e ușor să vorbești despre război de unde e pace.
Postat 12 Ianuarie 2021, 16:26 de quentin
Și totuși care e mirarea?
Toată istoria noastră e plină de trădare, lașitate și slăbiciuni de toate felurile. Minim jumătate de țară arată ca evul mediu. De ce atâta mirare?! Textul ăsta ar fi in regulă pentru un caz izolat din elveția, nu pentru români unde e ceva normal.
Postat 12 Ianuarie 2021, 16:07 de Cetatea
curajosul
Voi nu ati citit ca a zbierat la un "agresor" care oricum nu avea cutit? Inseamna ca e curajos, nu ca voi. In lumea civilizata se suna la politie. Nu punem mana pe ranga sa ne aplicam legea unul altuia. Cat de idiot sa fii sa ceri unor oameni neinarmati sa se lupte cu unul inarmat? Si un politist s-ar fi gandit de doua ori inainte sa intervina, chiar daca are pistol.
Postat 12 Ianuarie 2021, 15:18 de testtest
Bună observația.
Pentru unul care nu precupețește niciun efort să sune la 112 pentru cazuri minore, probabil făcea parte din fișa postului, mi se pare cel puțin ciudat elanul ăsta războinic, instigator. Deosebirea între curaj și nebunie o face un cuțit, asta cu dedicație pentru biscuitele care a făcut o obsesie pentru comentariile mele, deși mă îndoiesc că înțelege.
Postat 12 Ianuarie 2021, 15:02 de User anonimizat
Vitejii se arata tarziu
Domnu' ziarist sigur ar fi imobilizat si predat politiei acel infractor. Pana una-alta stim ca el e spaima casierelor care au masca sub nas. Chiar ca e viteaz Cris al nostru!
Postat 12 Ianuarie 2021, 14:31 de Neutryno
Sublimă asta.
Nu știam că taximetriștii sunt o specie.
Postat 12 Ianuarie 2021, 14:23 de User anonimizat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON