Arabia Saudită are planuri ambiţioase. Prinţul moştenitor Mohammed bin Salman a anunţat că ţara va construi un oraş ecologic, numit „Linia”, „fără maşini, fără străzi şi fără emisii de carbon”.
Oraşul va fi situat în nord-vestul Arabiei saudite, într-o zonă de afaceri verzi numită Neom, şi va fi proiectat pentru un milion de locuitori, care vor folosi energie doar din surse regenerabile.
Lung de 170 de kilometri, oraşul va fi la suprafaţă exclusiv pietonal. Oamenii vor locui în „module urbane”, ansambluri în care vor avea toate facilităţile la 5 minute de mers pe jos. În subteran, „Linia” va avea un sistem avansat de transport, cu trenuri de mare viteză, care vor permite traversarea oraşului în doar 20 de minute.
Bin Salman a spus că proiectul va răspunde problemelor de poluare şi de trafic. „Până în anul 2050, duratele de navetă se vor dubla, iar un miliard de oameni vor trebui să se mute din cauza creşterii emisiilor de dioxid de carbon şi a nivelului mării. 90% dintre oameni respiră aer poluat”, a spus prinţul moştenitor.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.