URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 13 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
11 August 2014, 14:10

Orădeanul Szilágyi Zsolt, candidat la Preşedinţie din partea PPMT

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fost deputat UDMR, în prezent vicepreşedinte al Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania şi şef de cabinet al europarlamentarului Laszlo Tokes, orădeanul Szilágyi Zsolt va candida la Preşedinţie. Decizia a fost luată sâmbătă la şedinţa extraordinară a Adunării naţionale a aleşilor partidului, desfăşurată la Borzont, judeţul Harghita, şi a fost anunţată duminică, la Miercurea Ciuc.

Szilágyi a declarat că simte că are o "imensă responsabilitate", dar şi şansa de a face cunoscute idealurile maghiarilor şi continuarea dialogului între membrii comunităţii maghiare şi românii din Transilvania.

"Sunt orădean, pe jumătate secui şi inima mea bate pentru Transilvania. Indiferent unde m-aş afla, la Oradea, la Bucureşti, la Bruxelles, mă simt transilvănean. Cred că în cadrul european, secuii, maghiarii şi românii îşi pot clădi o ţară, o regiune, o casă mult mai confortabilă şi mult mai europeană, mai aproape de normalitate. Nu este un lucru secret faptul că văd şansele României într-o reformă profundă, care să aplice modelele consacrate funcţionale din Europa, inclusiv pentru minorităţi, inclusiv pentru comunităţile naţionale, deci nu este secret că partidul nostru luptă pentru acele forme de autonomie care şi-au dovedit deja viabilitatea în Europa", a spus Szilágyi Zsolt, citat de Mediafax.

Potrivit lui Szilágyi, prima parte a campaniei, cea de strângere a celor 200.000 de semnături necesare, va fi cea mai grea, însă mesajul transmis de preşedinţii filialelor PPMT prezenţi la şedinţa extraordinară de la Borzont îi dau "energie". El a anunţat că echipa de campanie se va constitui în zilele următoare, la fel şi calendarul electoral.

Orădeanul consideră că perioada de campanie este una "intensă de comunicare" şi a declarat că se va folosi de toate mijloacele specifice ca să mobilizeze "nu numai comunitatea" maghiară, ci şi "partenerii strategici", care sunt românii din Transilvania.

Szilágyi Zsolt are 46 de ani, s-a născut la Oradea, este catolic, căsătorit şi are trei copii. A urmat cursurile universitare la Budapesta, fiind licenţiat în Politologie.

În 1990, a fost cel mai tânăr deputat, în vârstă de 21 de ani, din Parlamentul României, al cărui membru - din partea UDMR - a fost timp de 14 ani, din care zece în Comisia de Politică Externă. În 2004 a părăsit UDMR şi a devenit lector universitar la Facultatea de Politologie a Universităţii Creştine "Partium" din Oradea. Din 2008, de când a fost numit şeful de campanie al candidatului Tokes Laszlo la alegerile europarlamentare din 2009, şi până în prezent este şeful de cabinet al acestuia, la Bruxelles. El este şi vicepreşedintele PPMT pe probleme de politică externă.

Fără autonomie, societatea se va "radicaliza"

La prezentarea candidatului, preşedintele PPMT, Toro T. Tibor, a declarat că decizia partidului pe care îl conduce de a se lansa în cursa prezidenţială are ca scop să transmită "întregii societăţi româneşti" un mesaj privind soluţiile propuse de comunitatea maghiară statului român, privind obţinerea autonomiilor comunitare şi aşteptările maghiarilor pentru "a fi loiali" statului român.

"Statul român, prin autorităţile sale, trebuie să fie atent la soluţiile propuse de comunitatea maghiară şi să le ia în considerare în construcţiile sale pe termen lung. Noi credem că această construcţie este construcţia europeană a autonomiilor, crearea unor autorităţi care să pună în practică programele noastre pe termen lung, aceste autorităţi de autonomie, care reprezintă o soluţie europeană şi până acum nu am reuşit să avem o dezbatere în fond pe această problemă. Loialitatea statului român faţă de noi este punerea în practică şi integrarea în construcţiile statale a acestor deziderate ale noastre", a spus Toro.

Întrebat ce se va întâmpla dacă statul nu va da curs solicitărilor privind obţinerea diferitelor forme de autonomie propuse de liderii comunităţii maghiare din România, Toro a răspuns că atunci comunitatea se va "radicaliza" şi va uza de nesupunerea civilă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON