URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 06 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
20 Aprilie 2020, 18:28

Orădeanul Marius Deaconu a primit un premiu european pentru lupta împotriva imposturii academice

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Marius Deaconu, fost student al Universităţii din Oradea, în prezent doctorand al Universităţii din Bucureşti, a fost premiat pentru că militează pentru respectarea normelor de etică în mediul academic.

Distincţia a fost oferită de Reţeaua Europeană pentru Integritate Academică (European Network for Academic Integrity). Din această reţea fac parte mai multe universităţi din Europa, institute de cercetare sau organizaţii de studenţi.

În luptă cu impostorii

„Am primit un premiu extrem de onorant, acordat în premieră unui student de către European Network for Academic Integrity. Premiul recunoaşte activitatea mea în domeniul eticii şi integrităţii academice, unde, alături de colegii mei, am avut câteva reuşite, deloc neglijabile, în ultimii ani. Este de departe cea mai importantă distincție formală pe care am primit-o pentru activitatea din domeniul reprezentării studențești”, a scris Marius Deaconu, pe contul său de Facebook.

Orădeanul a fost preşedinte şi vicepreşedinte al Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) şi a promovat mai multe măsuri de integritate academică, precum necesitatea introducerii cursurilor de etică şi integritate academică în universităţile din România ori realizarea unei platforme online cu tezele de doctorat susţinute în ţară. De asemenea, cu implicarea lui, ANOSR a făcut o analiză, „Universitățile „copy-paste”: fenomenul plagiatului și impostura academică în învățământul superior românesc”, prin care studenţii au propus o sumedenie de măsuri pentru anihilarea imposturii în mediul academic.

Totodată, Marius Deaconu este, din 2018, membru în Consiliul de Etică şi Management Universitar (CEMU), care a propus reorganizarea Universităţii Eftimie Murgu din Reşiţa, pentru o sumedenie de probleme de corupţie şi integritate academică. Tot CEMU a avertizat, în 2019, că Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi ar putea fi sancționată cu retragerea acreditării Școlii Doctorale în Drept, dacă nu tranşează problema plagiatului procurorului Codruţ Olaru.

„Aș dori să le mulțumesc colegilor din ANOSR pentru sprijinul acordat de-a lungul timpului și pentru încrederea pe care mi-au oferit-o și continuă să mi-o acorde. Fără ei, nimic nu ar fi fost posibil. Le mulțumesc și partenerilor din Consiliul de Etică și Management Universitar, care au înțeles importanța misiunii acestui consiliu, respectiv a transmiterii unor mesaje ferme în privința respectării normelor de etică”, a spus orădeanul.

Anul trecut, un premiu similar din partea ENAI, destinat cadrelor didactice, a fost oferit jurnalistei Emilia Şercan, cea care de ani de zile scrie despre plagiatele comise la nivel înalt în România.

Vocal şi pertinent

Marius Deaconu este, simultan, şi vicepreşedinte al Consiliului Tinerilor din România, fiind responsabil de politici publice în domeniul tineretului şi dezvoltarea capitalului uman.

În vremea studenţiei la Oradea, Marius Deaconu s-a remarcat ca o voce cu adevărată reprezentativă a studenţilor, fiind unul dintre tinerii care au militat pentru drepturile colegilor săi, dar şi pentru integritatea academică în campusul orădean.

Fost membru în Senatul Universităţii şi fost preşedinte al celei mai vechi asociaţii studenţeşti din Oradea, Asociaţia Gheorghe Şincai a studenţilor în istorie, Deaconu a reacţionat de fiecare dată când a identificat un derapaj în activitatea Universităţii. De pildă, în 2015, când Universitatea se pregătea să o facă profesoară pe Daniela Ionescu, cadru didactic condamnat pentru plagiat, studenţii, în frunte cu Marius Deaconu, au reacţionat public, spunând că demersul este „ruşinos”.

De asemenea, în acelaşi an, la festivitatea de debut a anului universitar, Marius şi câţiva colegi de-ai săi au protestat paşnic, afişând bannere prin care cereau ca Universitatea să fie „liberă de plagiat”.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON