Sportiva orădeană Bakó Anastasia a făcut furori la întrecerile Campionatului Naţional de Înot în bazin scurt, competiţie care s-a desfăşurat în weekend la Miercurea Ciuc, reunind sportivi din categoriile juniori, tineret şi seriori.
Legitimată la clubul Crişul Oradea, unde este pregătită de antrenoarea Cristina Madău, Bakó Anastasia a obţinut nu mai puţin de 16 medalii, dintre care șase au fost de aur, șapte de argint şi trei de bronz. Mai mult decât atât, ea a reuşit să stabilească şi două noi recorduri naţionale.
Orădeanca a obţinut titlurile naţionale în probele de 50 m liber junioare, 50 m fluture junioare, 100 m liber junioare, 200 m liber junioare, 200 m mixt junioare şi 200 m mixt tineret.
În proba de 200 m mixt junioare, Anastasia a stabilit recordul naţional, cu timpul de 2 minute şi 19,35 secunde, doborând recordul fostei campioane olimpice Diana Mocanu.
Celălalt record naţional stabilit cu această ocazie de orădeancă a fost în proba de 50 m liber, cu timpul de 25,24 secunde. Aici, ea a bătut un record ce data din 1988.
Medaliile de argint au fost adjudecate de Anastasia Bakó în cadrul probelor de 50 m liber tineret, 50 m fluture tineret, 100 m liber tineret, 200 m liber tineret, 50 m liber senioare, 100 m liber senioare și 200 m liber senioare, iar bronzul a venit la 200 m mixt senioare, 50 m fluture senioare şi 50 m bras junioare.
La finalul întrecerilor, înotătoarea orădeană a primit însă şi cupa pentru cea mai bună performanţă din concurs pe punctaj FINA – 25,24 secunde la 50 m liber junioare.
Anastasia a avut un total de 749 de puncte acumulate, clasându-se în această ierarhie pe locul 1 la junioare, locul 2 la tineret şi locul 3 la senioare.
La Naţionalele de înot de la Miercurea Ciuc, antrenorii clubului Crişul Oradea, Cristina Madău şi Remus Oros, au mai deplasat şi alţi sportivi, rezultatele obţinute de aceştia fiind: Iris Samuilă - locul 4 la 100 m fluture junioare, locul 5 la 100 m spate junioare, locul 6 la 200 m mixt junioare şi locul 7 la 100 m fluture tineret; Alföldi Boglárka - locul 6 la ştafeta de 4×50 m liber şi locul 7 la 400 m liber tineret; Luca Cionca - locul 8 la 100 m liber juniori.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.