Anual, Primăria Oradea plăteşte facturi de electricitate în valoare totală de 1,5 milioane euro, numai pentru iluminatul stradal. Un cost uriaş, ce grevează dezvoltarea oraşului...
Drept urmare, municipalitatea vrea să ceară bani europeni pentru schimbarea întregului sistem de iluminat public local, înlocuind clasicele lămpi cu cele eco, de tip LED. În plus, Oradea ar urma să aibă şi un dispecerat de unde sistemul să fie coordonat inteligent.
Economii la facturi
Primăria Oradea se pregăteşte pentru următorul ciclu de finanţare europeană, stabilindu-şi deja direcţiile pe care să mizeze. "Oradea trebuie să fie un oraş care funcţionează foarte bine din punct de vedere economic. Să-şi reducă cheltuielile şi să folosească banii ca să sprijine mediul de afaceri", explică viceprimarul Mircea Mălan (foto).
În consecinţă, municipalitatea s-a orientat spre soluţii menite să reducă facturile pe care le plăteşte. "Pentru iluminatul public, plătim anual 6,7 milioane lei, inclusiv TVA", precizează vicele. Ca această factură să scadă, Primăria vrea să mizeze pe un sistem mai econom şi mai ecologic: lămpile LED. Cu un nume provenit din engleză, "light-emitting diode", adică diodă emiţătoare de lumină, un LED este o formă de electroluminescenţă, adică de lumină produsă de unele substanţe sub acţiunea câmpului electric.
Eco şi rezistente
Inventate de mai puţin de un secol, lămpile LED au ajuns celebre în lumea întreagă pentru că au o durată de viaţă şi o eficienţă electrică mai mare decât clasicele becuri incandescente ori fluorescente. Specialiştii spun că o lampă LED consumă chiar şi cu 75% mai puţină energie şi are o durată de viaţă de 50.000 de ore, adică aproape 6 ani, dacă ar funcţiona continuu. Lumina emisă de diode este albastră artificială, mult mai puternică decât ultravioletele şi mai încărcată cu energie decât lumina naturală. Astfel, este lesne de înţeles de ce lumea întreagă îmbrăţişează această sursă de lumină şi o consideră mult mai prietenoasă cu mediul înconjurător.
Pornind de la aceste considerente, Primăria vrea ca fiecare stâlp de iluminat public să aibă o lampă cu LED-uri, în primă fază în centrul oraşului, apoi şi în cartierele periferice. "În proiectele de amenajare ce ţin de oraş, cum este cel al Pieţei Unirii, deja am cerut proiectanţilor să prevadă lămpi LED", spune viceprimarul.
După necesitate
Proiectul gândit de funcţionarii Primăriei prevede şi realizarea unui dispecerat inteligent, care să coordoneze toate lămpile oraşului. "De exemplu, nu toate zonele au nevoie noaptea de iluminat public intens, nu peste tot este aceeaşi circulaţie. Lămpile ar urma să aibă senzori care să perceapă când se apropie o persoană ori o maşină şi atunci să-şi mărească intensitatea", spune Mălan. La fel, Primăria ar putea alege zonele pe care să le scoată în evidenţă, luminându-le mai puternic, cum sunt, de pildă, trecerile de pietoni.
Singurul dezavantaj al unui astfel de sistem este preţul: o lampă LED costă şi de trei ori mai mult decât una obişnuită. "Tocmai din cauza costurilor mari ne dorim să finanţăm proiectul cu bani europeni", explică edilul. Deocamdată, Primăria a făcut doar un studiu privind oportunitatea noului sistem, urmând ca, atunci când Guvernul României va publica ghidurile de finanţare pentru perioada 2014-2020, să scrie proiectul propriu-zis şi să ceară banii de la Uniunea Europeană. Care, cel mai probabil, se va bucura să audă de eco-ambiţiile Oradiei...
2 ÎN 1
Economie la căldură!
Pe lângă reducerea facturii de curent, Primăria vrea să o reducă şi pe cea de încălzire. Astfel, tot în următorul ciclu bugetar european, municipalitatea orădeană vrea să iniţieze un proiect de reabilitare termică a tuturor clădirilor publice pe care le administrează: spitale, şcoli, grădiniţe, creşe. "Odată reabilitate, vor economisi substanţial căldură şi, în plus, vor arăta şi mult mai bine", spune Mircea Mălan.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.