Pe parcursul anului 2017, poliţiştii locali din cadrul Compartimentului Protecţia Mediului au identificat şi sancţionat persoanele care nu îşi îndeplinesc obligaţiile legale prevăzute de legislaţia specifică. În total, au fost aplicate 5.326 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 994.620 lei.
Poliţiştii locali au derulat campanii de informare şi verificare în acelaşi timp a respectării Regulamentului propriu al serviciului de salubrizare a municipiului Oradea, unde se prevede că cetăţenii au obligaţia de a deţine contracte pentru prestarea activităţilor serviciilor de salubrizare, de notificare şi amendare a proprietarilor care nu îşi întreţin terenurile, de somare a asociaţiilor de proprietari pentru salubrizarea spaţiului verde.
Au fost depistate multe depozitări clandestine lângă ţarcuri şi numeroase terenuri neîngrijite. Din fericire, fenomenul terenurilor insalubre este în scădere, pentru că a intervenit supraimpozitarea lor.
De asemenea, s-au intensificat acţiunile de tip pândă în zone precum strada Căii Ferate, Thurzo Şandor, Griviţei, Seleuşului, Horea, Ovidiu Densuşeanu, P-ţa Devei, Aleea Rogerius, în vederea surprinderii şi sancţionării persoanelor care depozitează ilegal moloz sau alte deşeuri pe domeniul public.
Pentru anul 2018, un aspect foarte important pe care îl avem în vedere este colaborarea cu Garda de Mediu, mai ales pentru depozitările ilegale de deşeuri în oraş. Conform normativelor în vigoare, reprezentaţii Gărzii de Mediu au atributul de a confisca acele maşini care sunt surprinse la depozitări ilegale în oraş. Patrulele mixte vor face aceste controale, iar cei surprinşi depozitând ilegal pe teritoriul municipiului Oradea vor avea maşinile confiscate şi, bineînţeles, o amendă substanţială din partea Gărzii de Mediu.
Totodată, poliţiştii locali vor continua acţiuniile începute în anul 2017, dorind ca prin demersurile iniţiate să redea municipiului Oradea un aspect curat şi îngrijit, un oraş de care toţi să fim mândri.
Cristian Beltechi,
director Poliţia Locală Oradea
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.