Municipiul Oradea a fost inclus în topul celor mai sigure destinaţii europene ale anului! Decizia a fost luată joi, 11 iunie, de Asociaţia European Best Destinations, după cum anunţă un comunicat al Asociaţiei pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune, Visit Oradea.
De ce Oradea?
Conform sursei citate, motivul pentru care oraşul de pe Criş a fost inclus în topul celor mai sigure destinaţii europene îl reprezintă măsurile de prevenţie a răspândirii infecţiei cu noul coronavirus, luate la nivelul oraşului.
Între acestea, "desemnarea unui spital dedicat luptei împotriva COVID-19, unitate care deserveşte exclusiv cazurile confirmate sau suspecte de infectare cu noul coronavirus, testele real time PCR şi cele de tip pooling pentru depistarea cazurilor de infectare cu noul coronavirus, dezvoltarea unui protocol cu măsuri de siguranţă şi proceduri de urmat în situaţii de urgenţă, pentru unităţile HoReCa, instituirea unor măsuri de siguranţă şi prevenţie în mijloacele de transport public şi instituţiile publice, sau asigurarea de măşti pentru locuitori şi termometre contactless pentru companii, la preţ de achiziţie".
Turism fără stres
"După o perioadă de timp dificilă, în care ai stat acasă, este timpul să călătoreşti din nou şi să-ţi schimbi starea de spirit. Dacă te întrebi unde să pleci, răspunsul este Oradea! Oraşul se numără printre cele mai sigure, dar deopotrivă frumoase, destinaţii europene. Datorită unei serii de măsuri luate de autorităţi, Oradea devenind astfel una din destinaţiile europene puţin afectate de noul coronavirus. Totodată, industria HoReCa urmează recomandările şi protocolul iniţiat la nivel local de către autorităţi pentru prevenirea răspândirii infecţiei cu COVID-19, întâmpinând clienţii în cele mai bune condiţii de igienă", arată reprezentanţii European Best Destinations conform documentului citat.
De altfel, organizaţia menţionează şi că "Oradea este şi una din cele mai frumoase destinaţii de pe continent şi de altfel, o destinaţie ideală pentru slow, stress-free tourism."
În comunicatul transmis, reprezentanţii Visit Oradea se arată onoraţi de faptul că unul din cele mai mari proiecte de promovare turistică din Europa a pus Oradea pe harta destinaţiilor europene sigure în 2020, arătând că, astfel, "milioane de călători din întreaga lume, vor avea acces la informaţii despre bogăţia culturală şi patrimoniul oraşului nostru".
Informarea mai menţionează şi că odată cu includerea oraşului Oradea în topul destinaţiilor europene sigure în 2020, European Best Destinations a selectat municipiul şi în vederea promovării în secţiunile: destinaţie de city-break, destinaţie medievală şi destinaţie culturală.
Ce este European Best Destination
European Best Destinations este o cunoscută platformă care promovează cultura şi turismul european, în colaborare cu unele dintre cele mai mari asociaţii de turism din Europa şi EDEN Network, oferind turiştilor de pretutindeni o cât mai bună înţelegere a bogăţiei, patrimoniului, diversităţii şi calităţii destinaţiilor europene.
Platforma joacă un rol important în promovarea Europei ca destinaţia turistică nr. 1 în lume, devenind în timp locul de întâlnire a marilor birouri de turism şi a turiştilor care doresc să exploreze continentul. Totodată, platforma conduce cele mai reprezentative competiţii din sectorul turismului european, colaborând cu Comisia Europeană în vederea promovării turismului sustenabil, mai precizează comunicatul.
Organizaţia oferă şi o explicaţie a topului cu cele mai sigure destinaţii, arătând că, în contextul în care multe ţări îşi deschid graniţele, se reiau încet şi zborurile şi se redeschid hotelurile, după o lungă perioadă de izolare, oamenii îşi doresc să exploreze din nou Europa, "însă nu ştiu unde pot să călătorească şi ce măsuri au fost luate de autorităţile locale în destinaţiile pe care le vizează".
"Am selectat pentru ei câteva din cele mai puţin afectate destinaţii de pandemia COVID-19 (cu până la de 300 de ori mai puţine cazuri). De asemenea, aceste destinaţii au implementat măsuri şi au iniţiat protocoale specifice în ceea ce priveşte igiena, protecţia sanitară şi distanţarea fizică în unităţile de cazare, restaurante sau mijloace de transport în comun", explică oficialii European Best Destinations.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.