URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 30 MAI 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De zece ani, zona centrală a Oradei este chinuită de șantiere și nici nu se întrevede finalizarea lor. La început a fost șantierul digului de pe malul stâng, de lângă Primărie. A ieșit o lucrare bună, dar, ca orice dig, cam austeră. E drept că nu poți planta vegetație în zona de protecție, pe ditamai digul, dar poate că mai multe jardiniere ar trebui amplasate, mai ales că lumea a descoperit cu plăcere noua promenadă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ajunsă deocamdată la prima săptămână, greva din învățământ se așterne ca o piatră tombală peste domnia președintelui Klaus Iohannis. Încă de mult, mulți dintre cei care l-au votat au ajuns să-l disprețuiască, să-l considere groparul marilor speranțe din 2014, dar abia prestația sa în actuala criză din învățământ le pune definitiv lespedea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Codul de procedură penală din 2014 prevede o procedură larg aplicabilă în practică prin care se soluționeză dosarele penale ce au ca obiect infracțiuni minore comise, de regulă, de către persoane fără antecedente penale, situații în care cheltuiala statului cu judecarea „găinăriei” ar fi disproporționată față de efectul produs în societate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Steatoza hepatică reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivelul ficatului (în special trigliceride) cu mărirea sa uşoară până la moderat şi cu caracter benign şi reversibil de obicei, dar uneori putând deveni gravă, cu evoluţie spre ciroză (în condiţiiile acumulării excesive şi îndelungate şi a asocierii unor factori nocivi). În mod normal, ficatul conţine 2-4% grăsimi.
18 Iulie 2014, 08:10

Oficial SUA: Avionul din Ucraina a fost doborât (VIDEO)

Oficial SUA: Avionul din Ucraina a fost doborât (VIDEO) Sinistru: Unul dintre pasagerii avionului prăbuşit în Ucraina a postat pe Facebook o fotografie cu aeronava, înainte de a se îmbarca. "În caz că dispare, să vedeţi cum arată", a scris acesta

Un avion Boeing 777 al Malaysia Airlines, cu 298 de persoane la bord s-a prăbuşit în estul Ucrainei, în zona Doneţk, unde au loc lupte între separatiştii pro ruşi şi armata ucraineană.

Gândul scrie că Ucraina vorbeşte despre "doborâre" şi "act terorist" şi susţine că separatiştii proruşi au folosit un sistem antiaerian rusesc BUK, cu rachete sol-aer. De asemenea, Ucraina acuză Rusia de implicare în această tragedie, în timp ce separatiştii şi ruşii neagă orice implicare, susţinând că nu au armament capabil să atingă avioanele de linie. Totuşi, există relatări pe internet în care separatiştii se lăudau că au intrat în posesia unui BUK.

SBU, serviciul secret de la Kiev, a publicat o înregistrare în care un lider separatist relatează serviciilor secrete ruseşti cum au doborât un An-26 - avion militar de transport ucrainean. Ruşii îl informează că au doborât un avion civil de pasageri. Autenticitatea înregistrării nu poate fi verificată.

Pe de altă parte, CNN şi Wall Street Journal citează oficiali americani care susţin că aeronava a fost lovită de o rachetă. Totodată, responsabili americani au confirmat pentru AFP că avionul a fost lovit de o rachetă sol aer a cărui origine rămâne încă incertă. Rămâne de determinat dacă racheta a fost trasă de separatiştii proruşi din estul Ucrainei, de soldaţii ruşi din sau de forţele guvernamentale ucrainene, a explicat unul dintre responsabilii citaţi de AFP.

Potrivit companiei Malayasia Airlines la bordul avionului prăbuşit în Ucraina se aflau 298 de persoane, dintre care 154 de olandezi, 27 de australieni, 23 de malaezieni, 11 indonezieni, 6 britanici, 4 germani, 4 belgieni, 3 filipinezi şi un canadian. În cazul a 47 de pasageri nu a fost confirmată naţionalitatea. Cei 15 membri ai echipajului erau malaezieni.

Mulţi dintre pasageri mergeau la o conferinţă despre SIDA, în Australia.

Momentul prăbuşirii aeronavei MH17 Malaysia Airlines a fost surprins pe o înregistrare video de un martor. Imaginile arată o explozie uriaşă şi un fum negru dens care se ridică.

Acesta este al doilea avion pe care compania Malaysia Airlines îl pierde în acest an, după ce un Boeing a dispărut în apele Oceanului Indian, nefiind găsit nici la ora actuală.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6276 RON
  • 1 EUR = 4.958 RON
  • 1 HUF = 0.0133 RON