Numărul cazurilor confirmate de îmbolnăvire cu noul coronavirus în Bihor a urcat la 55, a anunţat, marţi, la ora 13, Grupul de comunicare strategică format la nivelul Guvernului, folosind raportarea făcută de Institutul Naţional de Sănătate Publică. Dintre pacienţi, 6 au fost declaraţi vindecaţi şi au fost externaţi.
Raportarea coincide cu cifrele prezentate, pe surse, de BIHOREANUL, potrivit cărora în Spitalul Municipal din Oradea sunt internaţi 49 de pacienţi confirmaţi cu COVID-19, iar 6 au fost externaţi după ce s-au vindecat.
La nivel naţional, numărul cazurilor a crescut la peste 4.400. Cele mai multe sunt înregistrate în Suceava: 1.322.
"Până astăzi, 7 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 4.417 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 460 au fost declarate vindecate şi externate", a transmis Grupul de comunicare strategică.
La nivel national şi-au pierdut viaţa din cauza coronavirusului 182 de persoane, între care şi doi bărbaţi din Bihor, de 70, respectiv 82 de ani.
În ultimele 24 de ore în ţară au fost înregistrate 360 de noi cazuri de îmbolnăvire. Dintre toţi pacienţii internaţi în spitale, 274 se află pe secţiile de Terapie Intensivă.
În total, de la izbucnirea epidemiei, la nivel naţional au fost prelucrate 43.578 de teste.
Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 25.379 de persoane. Alte 91.369 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.