Cerând, la fel ca şi colegii lor din ţară, ca un sfert din voturile de alegere a rectorilor universităţilor să fie ale lor, 20 de studenţi ai Universităţii din Oradea au petrecut noaptea de joi spre vineri într-un amfiteatru al Facultăţii de Istorie.
Tinerii sunt membri ai Asociaţiei Gheorghe Şincai a studenţilor în Istorie, a Studenţilor Farmacişti din Oradea şi a Studenţilor Stomatologi din Oradea, şi au decis ad-hoc, joi seară, să se alinieze cu proteste similare care au loc şi în alte centre universitare din România. Studenţii au avut cu ei două bannere pe care au scris "25%", procentul de voturi care vor ei să le aparţină, în procesul de alegere a rectorilor. În prezent, studenţii pot să-şi voteze doar propriii reprezentanţi.
Paşnici, tinerii au dezbătut problemele studenţeşti şi au ascultat muzică folk în amfiteatrul "Nicolae Iorga" până vineri dimineaţă, în jurul orei 6.
Protestele studenţeşti de tipul "occupy" au început marţi la Universitatea de Vest din Timişoara, apoi alăturându-se şi studenţi de la Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi şi de la Universitatea Maritimă din Constanţa. Tinerii se manifestă sub sloganul "Universităţile sunt pentru studenţi".
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.