O şoferiţă în vârstă de 30 ani din Oradea a rămas fără permis şi s-a ales cu dosar penal, după ce, băută fiind la volanul unui Fiat, a acroşat două autoturisme parcate pe strada Costache Negruzzi din municipiu.
Incidentul rutier s-a produs marţi seara în jurul orei 20, iar în urma testării cu aparatul etilotest, poliţiştii rutieri au constatat că aceasta avea o concentrație alcoolică de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat. Adică, în sânge ar fi aproape dublu!
"Celei în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei", a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul şef Alina Fărcuţa, într-un comunicat de presă.
Cert este că femeia a rămas fără permis şi s-a ales cu dosar penal în urma incidentului.
Tot cu dosar penal s-a ales, marţi, un orădean în vârstă de 53 de ani care a fost depistat băut la volan de polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier pe drumul judeţean 767/B, în localitatea Şerghiş.
"Acesta a fost depistat în trafic având o concentrație alcoolică de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat", se precizează în acelaşi comunicat. Și lui i s-au recoltat probe biologice.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.