Ansamblul Artistic Profesionist Crişana, din cadrul Teatrului Regina Maria, în parteneriat cu Televiziunea Română şi Consiliul Judeţean Bihor, a prezentat în data de 28 martie 2018, două Concerte Extraordinare Tezaur Folcloric.
Acestea au fost susţinute la Sala Mare a Teatrului Regina Maria cu promisiunea că vor fi difuzate la televiziunea naţională TVR1 în patru ediţii ale emisiunii Tezaur Folcloric, una dintre acestea fiind dedicată Centenarului Marii Uniri.
Prima din cele patru Emisiuni Tezaur Folcloric realizate la Oradea s-a transmis în data de 8 aprilie.
Cea de-a doua va fi transmisă, duminică, 29 aprilie, de la ora 13, pe postul de televiziune TVR1. Interpreţii care vor apărea în emisiune sunt Leontin Ciucur, Petrică Popa, Felicia Costin, Luminiţa Tomuţa Baba, Stana Stepănescu, Ciprian Pop şi Ionuţ Fulea.
Acompaniamentul va fi asigurat de orchestra ansamblului dirijată de Adrian şi Sorin Miescu.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.