Un incendiu violent a izbucnit în noaptea de duminică spre luni la o casă din satul bihorean Păgaia, comuna Boianu Mare.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, alerta s-a dat în jurul orei 00.20, iar când pompierii din Marghita au ajuns acolo, întreg acoperişul era în flăcări.
Incendiul a fost alimentat de materialele combustibile, acoperişul având o învelitoare din plăci bituminoase, iar podul fiind izolat cu rumeguş. După o oră de intervenţie, militarii au reuşit să lichideze flăcările, înainte ca incendiul să se extindă în locuinţă. Totuşi, două din cele şapte încăperi ale casei au fost distruse, după ce tavanul din plăci de gips-carton s-a prăbuşit. De asemenea, s-a făcut scrum o construcţie anexă, aflată la doi metri de focarul incendiului.
"Operaţiunea de căutare a eventualelor focare ascunse şi de înlăturare a efectelor negative ale evenimentului a fost finalizată în jurul orei 02.20", a transmis ISU Crişana.
Cel mai probabil, incendiul a fost declanşat de materiale combustibile depozitate în apropierea coşului de fum. Flăcările au mistuit, în total, 140 mp de acoperiş, trei aparate electrocasnice, o uşă, o fereastră şi elemente de mobilier din debara.
Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.