URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 15 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
02 Noiembrie 2020, 00:00

Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit! Ilie Bolojan și-a început în forță mandatul de șef al Consiliului Judeţean

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Luni, 2 noiembrie, a apărut o nouă ediție a BIHOREANULUI tipărit, cu un conţinut bogat în informaţii exclusive și variat. Iată ce puteți citi în noul număr:

Jale la Județ

Noul şef al Consiliului Judeţean şi-a început mandatul în forţă, bifând în numai o săptămână primele obiective majore: reducerea drastică a funcţionărimii parazite, cu scopul de a redirecţiona banii astfel economisiţi către proiecte de dezvoltare, şi aprobarea Drumului Expres Oradea-Arad, mega-investiție strategică, din fonduri europene, estimată la 1 miliard de euro.

Aşa cum a promis, noul președinte al CJ Bihor a redus numărul bugetarilor din instituţie şi implicit cheltuielile pentru plata lor, respingând somaţiile UDMR şi PSD de a-i păstra inclusiv pe cei „fără obiectul muncii”, cu argumentul alocării banilor economisiţi pentru dezvoltare. Și e doar începutul...

Tribunalul a dat, Mina a luat

În decembrie 2013, procurorii DIICOT anunţau trimiterea în judecată a unui caz care a stârnit mirarea întregului judeţ, căci printre inculpaţi se număra şi una dintre cele mai cunoscute călugăriţe din Bihor, Maica Mina, stareţa Mănăstirii Sfintei Cruci din Oradea.

Judecată pentru că ar fi spălat aproape 1 milion de lei pentru o reţea de farmacişti evazionişti, Maria Bădilă tocmai ce a fost condamnată la 2 ani de închisoare cu suspendare. BIHOREANUL vă spune, în exclusivitate, povestea acestui dosar.

Credincioşi „necredincioşi”

Spitalul Municipal Oradea s-a ales cu primul dosar penal din cauza Covid, după plângerea familiei unui pacient decedat, care neagă existenţa virusului.

Supărate că nu şi-au putut îngropa răposatul creştineşte, rudele unui bărbat mort cu Covid au contestat cauza decesului şi au făcut plângere la Parchet, care mai cercetează și moartea unei lăuze infectate. BIHOREANUL vă prezintă „dosarele Covidului” din Oradea!

Judecată amicală

Justiţia e uneori o farsă! Un proces de evaziune fiscală va fi soluţionat la Curtea de Apel Oradea de o judecătoare prietenă cu inculpata, nimeni alta decât faimoasa „victimă a DNA” Nela Secară.

Trimisă în judecată de Parchetul Bihor fiindcă a fentat Fiscul, Secară „riscă” să fie achitată definitiv de un complet din care face parte o magistrată care a recunoscut că a participat „la evenimente private” cu inculpata, iar aceasta susţine că au fost împreună chiar şi în vacanţe.

Sezon ratat

Industria ospitalității din Bihor se pregătește să-şi închidă porţile în urma turiștilor tot mai greu de atras, în contextul restricțiilor impuse de pandemie.

Evoluţia ascendentă a infectărilor, închiderea piscinelor interioare și interzicerea organizării de petreceri reduc numărul turiștilor, obligând hotelierii din Oradea și Băile Felix să pregătească diminuarea numărului de angajați. BIHOREANUL vă arată cât de mare e „gaura”...

„Scenariile pesimiste nu s-au confirmat”

La debutul pandemiei de Covid-19, previziunile privind piaţa muncii locale erau cât se poate de sumbre. Confruntate cu restricţii nemaiîntâlnite, multe companii păreau că nu se vor revigora prea curând. Cifrele momentului arată, însă, că economia din Bihor nu este atât de afectată pe cât se temeau mulţi.

Într-un interviu acordat BIHOREANULUI la opt luni de la debutul pandemiei, Marius Rotar, directorul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor, arată că numărul salariaţilor din judeţ e similar cu cel din aceeaşi lună a anului trecut, semn că persoanele concediate şi-au găsit alte locuri de muncă, dar dezvăluie și alte informații interesante.

Ghid printre rânduri

Unul dintre cei mai apreciaţi cronicari literari din ţară este un jurist bihorean, iar BIHOREANUL a ales să-i facă portretul. Încurajat de scriitori prestigioşi care i-au devenit prieteni, cum este Ana Blandiana, să facă un pas în faţă şi să devină romancier, Dan Liviu Boeriu nu are această ambiţie

În schimb, convins că nevoia de evadare în ficţiune este „anatomică”, a devenit din cititor fervent un cronicar invitat la dialoguri cu marii scriitori contemporani, dar şi co-autor al unei cărţi care analizează tipologii de personaje din România post-decembristă.

Record nedorit

15 localități sunt în scenariul roşu, cea mai mare rată de infectare fiind la Sântandrei: peste 10 la mie. Săptămâna trecută s-au înregistrat noi recorduri în privința îmbolnăvirilor cu Covid-19 în Bihor.

Sâmbătă, au fost declarate încă 240 de persoane infectate, față de precedenta raportare a Grupului de Comunicare Strategică, astfel încât bilanţul total în judeţ a depășit, oficial, 6.500 de cazuri înregistrate de la începutul pandemiei. Practic, s-a ajuns ca o treime din testele făcute de pe o zi pe alta să genereze rezultate pozitive. BIHOREANUL vă ține la curent cu evoluția pandemiei.

Un an... pe sec

Din cauza pandemiei, cele mai importante festivaluri şi târguri din Oradea au dispărut de pe agenda culturală, iar prima ediţie a unui festival internaţional de muzică al oraşului, plănuită în Cetate, a fost amânată nu se ştie până când.

După anularea celor mai importante festivaluri, Târgul de Crăciun riscă să aibă aceeaşi soartă. Organizatorii analizează o formulă specială în care Târgul, ţinut în mod tradiţional în Piaţa Unirii din Oradea, să îşi poată deschide porţile, însă într-o formă adaptată.

ACTUALITATE LOCALĂ

Nu rataţi selecţia ştirilor de actualitate din BIHOREANUL tipărit! Printre subiecte: Nou proiect în Oradea: Pasaj peste centură, în continuarea străzii Meșteșugarilor - 11-pasaj; Amendă de 50.000 lei pentru „oraşul” de deşeuri electrice din Tileagd, ridicat de firma Bene Internaţional; Prima româncă diagnosticată cu gripă este o tânără bihoreancă; Premieră în Bihor: 10 ani de închisoare pentru afaceristul chinez care a violat o fetiţă de 12 ani; 5,1 milioane lei pentru exproprierea terenurilor firmei Selina; Consiliul Local Oradea a prelungit până la 30 noiembrie plata impozitelor fără penalităţi...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON