URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 14 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
13 Aprilie 2020, 00:00

Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Fața mai puțin cunoscută a ultimelor valuri de „repatriați” carantinați în Bihor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Luni, 13 aprilie, a apărut un nou număr din BIHOREANUL tipărit, alături de suplimentul de educaţie ecologică Oradea noastră, cu un conţinut bogat în informaţii exclusive și variat. Dintre subiectele noi ediţii:

Carantină cu fițe

Faţa mai puţin cunoscută a ultimelor valuri de repatrieri din Occident provocate de criza Covid-19: majoritatea „stranierilor” întorşi în ţară, în ciuda apelurilor autorităților, sunt minoritari romi, care scandalizează personalul din vama Borş şi din centrele de carantină

Grosul năvălitorilor sosiţi din bejenie călare pe BMW-uri confundă şederea în carantină cu sejururile de 4 stele, făcând mofturi la cazare şi mâncare, deşi întreţinerea fiecăruia a ajuns să coste statul aproape 1.000 euro pe 14 zile, în timp ce conaţionalii obligaţi să stea izolaţi în colonii pretind să le fie asigurate inclusiv ţigări, dulciuri şi sucuri.

BIHOREANUL a făcut un raid în centrele de carantină şi în vama Borş şi vă dezvăluie ce spun jandarmii, medicii, dar şi "diasporenii"...

Pacienta nr. 1

Vreme de aproape o lună, vestita „femeie de 49 de ani”, prima persoană depistată cu coronavirus în Bihor, a purtat stigmatul de a fi omul care a adus molima aici.

Revenită din Italia, unde munceşte într-o staţiune montană, dar acuzată că ar fi ascuns adevărul, a devenit primul bihorean Covid pozitiv şi primul „titular” al unui dosar penal, fiindcă ar fi sabotat combaterea bolii. Trei săptămâni a stat la Boli Infecţioase, timp în care vecini şi necunoscuţi au răspândit zvonul că s-a plimbat inconştientă prin oraş şi, deci, i-a infectat şi pe alţii.

Ieşită din spital, Mihaela Marian îşi spune povestea BIHOREANULUI, pentru ca toată lumea să afle că n-a minţit. Şi nimeni n-are probe care să demonstreze contrariul...

„Virusul” Dume

O nouă bombă epidemiologică ticăie în Bihor, din cauza lăcomiei fostului şef al ABA Crişuri.

PSD-istul Dorel Dume a intrat în contact cu un tractorist diagnosticat cu coronavirus, pe care l-a pus să-i lucreze „moşia” de la un canton hidrotehnic, iar apoi a mers nepăsător la serviciu, inclusiv la Consiliul Județean, ba a și primit la birou vizita președintelui Pasztor Sandor, astfel că e posibil să fi declanșat o infectare „la nivel înalt”. Detaliile acestei poveşti, numai în BIHOREANUL!

Protest criminal

Zece orădeni, deţinuţi în Penitenciarul Satu Mare, s-au zăvorât în celulă şi şi-au dat foc saltelelor, incendiul provocând moartea a trei dintre ei şi rănirea altor doi.

BIHOREANUL a aflat că răzmeriţa a fost iscată de doi tâlhari şi un proxenet din Oradea, supăraţi că, în urma instituirii stării de urgență, li s-a suspendat dreptul la vizite intime şi la pachete, pușcăriașii ajungând acum inculpaţi pentru omor calificat.

Înviere fără public

Pentru prima dată în istorie, creștinii bihoreni vor sta acasă de Înviere, iar preoții vor sluji singuri în bisericile închise, de teama infectării cu noul coronavirus.

Reguli fără precedent, impuse de conducerile bisericilor, prevăd distribuirea Sfintelor Paști în pungi sigilate prin voluntari ai parohiilor sau chiar sfințirea lor, în premieră, de către credincioși, acasă!

ePiaţa de bunătăţi

În vremuri de restrişte, bihorenii sunt îndemnaţi nu doar să mănânce sănătos, ci şi să încurajeze agricultorii şi fermierii din judeţul lor, cumpărându-le produsele.

Oferte există în abundenţă, chiar dacă sezonul e abia la început. De când cu restricţiile de circulaţie, tot mai mulţi producători locali îşi promovează marfa online, pe platforme dedicate, iar apoi asigură - o dată sau de două ori pe săptămână - livrări la domiciliu. BIHOREANUL vă spune unde îi găsiţi şi ce fel de bunătăţi puteţi cumpăra...  

Vânătoare... cu otravă

Sute de ouă otrăvite au fost puse ca momeală pentru păsări şi animale pe un fond de vânătoare din Bihor.

Localnicii acuză că, de ani de zile, în fondul de vânătoare administrat de controversatul afacerist Dorel Ungur, viețuitoarele care se hrănesc cu pui de fazani şi de iepuri sunt omorâte cu ouă otrăvite, pentru ca vânătorii să aibă cât mai multă pradă.

ORADEA NOASTRĂ

Grădina tuturor

În Vestul Europei, grădinile comunitare sunt un lucru banal. Parcele de teren puse la dispoziţie de autorităţi sunt lucrate de localnici, care cultivă legume şi fructe pentru consumul propriu. Pe vremuri, şi Oradea avea o astfel de grădină...

Tânărul Şerban Ganea, care acum lucrează ca arhitect în capitala Austriei, vrea să reînvie acest obicei în oraşul de pe Crişul Repede şi îi invită pe orădeni să grădinărească pe pământul lui. Cu o condiţie: să respecte natura.

Pe mâini bune!

Puzzle-ul celui mai important proiect pentru curăţenia Bihorului mai are doar câteva piese lipsă.

Judecătorii au respins definitiv contestaţia făcută de perdanţii licitaţiei pentru lotul 1B, format din 25 de comune din jurul Oradiei, aşa că ADI Ecolect va semna contractul cu firma câştigătoare, RER Vest, care va colecta în următorii 8 ani deşeurile locuitorilor din aceste sate.

Dezinfecţie generală

Până la Paştele ortodox, toate scările de bloc din Oradea vor fi dezinfectate. Ca să prevină răspândirea noului coronavirus, Primăria a comandat lucrări de dezinfecţie pentru scările de bloc, aşa cum obligă una din ordonanţele militare în vigoare.

Muncitorii firmei Coral Impex au luat la pas fiecare cvartal, folosind pentru dezinfectare un produs pe bază de peroxid de hidrogen, adică apă oxigenată. Această substanţă nu este toxică, dar orădenii trebuie să respecte, totuşi, nişte măsuri de precauţie.

ACTUALITATE LOCALĂ

Nu rataţi selecţia ştirilor de actualitate din BIHOREANUL tipărit! Printre subiecte: În Bihor a început testarea comunitară pentru coronavirus; Coronavirus în Bihor: Trei decese, dar și prima naștere în spitalul Covid-19; Șapte TIR-uri cu echipamente de protecţie, pentru personalul din spitalele din Bihor; Peste 500 de angajaţi din subordinea CJ Bihor, trimişi în şomaj tehnic!; Fuga de carantină: Un bihorean de 20 ani este cercetat pentru trecere frauduloasă a frontierei şi zădărnicirea combaterii bolilor; Încasările bugetului Oradiei pe primul trimestru au scăzut cu peste 4 milioane euro faţă de aceeaşi perioadă din 2019; Traficant în autoizolare: Un bihorean de 31 ani din Popeşti a fost ridicat pentru trafic internaţional de droguri de risc și trafic de droguri de risc în formă continuată, chiar în ziua în care a ieşit din autoizolare; A vrut să vândă o fată! Hanyecz Attila, un cunoscut proxenet din Salonta, a fost arestat din nou pentru 15 zile, fiind prins și el în flagrant în timp ce încerca să vândă o tânără de 23 ani.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON