Luni, 9 noiembrie, a apărut un nou număr din BIHOREANUL tipărit, alături de suplimentul ecologic Oradea Noastră, cu un conţinut variat şi bogat în informaţii exclusive. Dintre subiectele noii ediţii:
Cataramă contra Bolojan
A început campania electorală, iar în Bihor se anunţă mai vie ca de obicei. Viorel Cataramă anunţă că se întoarce în Oradea pentru a se "opune înţelegerii antiromâneşti de la nivel judeţean". Milionarul de Top 300 candidează la Senat pe lista Pro România, în Bihor, provocând contracandidaţii la dezbateri, dar şi aruncând cu săgeţi înspre Ilie Bolojan, pe care l-a definit deja ca fiind un "liberal bugetar" şi "proptea" pentru candidaţii liberali. Într-un interviu acordat BIHOREANULUI, Cataramă explică de ce se consideră singura alternativă la "blatul PNL-PSD".
De cealaltă parte, liberalii bihoreni se prezintă ca fiind o "echipă de valoare", cu candidaţi integri şi profesionişti, unii cu experienţă parlamentară, alţii noi în politica "mare". Unul dintre ei este Vasile-Aurel Căuş, cadru didactic al Universităţii de aproape trei decenii, iar de peste un an şi preşedintele Senatului academic. Matematicianul ocupă prima poziţie pentru Camera Deputaţilor şi spune că dorinţa de a dezvolta Universitatea, în beneficiul Oradiei şi al locuitorilor ei, l-a determinat să se alăture în acest an echipei liberale. El enumeră priorităţile pe care le are în interviul din BIHOREANUL.
Atenţie, cad medicii!
Criza Covid intră într-o nouă fază: paturile din Spitalul Municipal Oradea au fost suplimentate, dar apare deficitul de cadre medico-sanitare, afectate şi ele de infectări.
BIHOREANUL dezvăluie că peste o cincime din doctorii şi asistentele celor două mari spitale orădene, Municipal şi Judeţean, adică peste 300 de persoane, s-au contaminat şi au devenit inapţi de muncă, astfel că în Oradea se aduce personal de la celelalte spitale din judeţ, pentru a nu fi transformate şi acestea în unităţi anti-Covid.
Moda pasajelor
Primăria Oradea vrea să fluidizeze traficul rutier prin amenajarea a şapte tuneluri subterane şi a unui pasaj suprateran în valoare de aproape 100 milioane de euro.
Construirea primelor pasaje din Centrul Civic şi a celui suprateran peste şoseaua de centură din strada Meşteşugarilor ar putea începe în primăvara anului viitor, iar tunelurile succesive din străzile Republicii şi Tudor Vladimirescu în 2022.
Vecini de coşmar
BIHOREANUL vă arată cum îşi hărţuiesc fiii avocatului Alexandru Lele, cândva un celebru procuror, vecinii: unul le cere daune pentru că nu şi-au reparat tencuiala casei, celălalt îi împiedică s-o... repare.
Orădeanul Radu Marian îl acuză de extorcare pe Horaţiu Lele, care i-a pretins peste 2.000 euro fiindcă o bucată din tencuiala casei sale i-ar fi spart acestuia luneta maşinii, în timp ce Laurenţiu Lele pune condiţii imposibile firmei angajate să repare zidul deteriorat.
Bihorul în pandemie
Infecţiile cu Covid-19 se răspândesc rapid în Bihor. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) a adoptat vineri (prin hotărârea nr. 46) noi restricţii în funcţie de incidenţa cazurilor de infectare cu Sars-Cov-2. 37 de oraşe şi comune din Bihor, în "scenariul roşu"! În Oradea, incidenţa cazurilor a "sărit" de 7 la mia de locuitori.
Bihorul se numără printre judeţele fruntaşe în ce priveşte numărul de infectări cu Covid-19 raportat la mia de locuitori. Sâmbătă, incidenţa cazurilor Covid-19 ajunsese la 5,25, judeţul nostru ocupând astfel locul 5 în ţară după cum arată raportarea Grupului de Comunicare Strategică.
Sătui de Covid
După 8 luni de frică, restricţii şi nelinişti provocate de virusul Covid-19, mulţi bihoreni experimentează ceea ce OMS descrie ca fiind "oboseala pandemică".
Persoanele afectate de fenomen tind să devină apatice, descurajate, iar în unele cazuri asta le face să renunţe la măsurile de protecţie care le feresc pe ele însele, dar şi pe altele, de infectare. BIHOREANUL vă explică fenomenul, cu câţiva specialişti locali.
Daţi-i drumul!
Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, a anunţat o schimbare radicală a strategiei în ce priveşte reabilitarea drumurilor din judeţ, arătând că, spre deosebire de predecesori, actuala conducere nu va mai forţa modernizarea unor drumuri judeţene slab circulate şi în stare relativ bună, ci va orienta fonduri europene pentru rezolvarea problemelor de trafic pe drumurile din zonele cu circulaţie intensă.
Concret, în loc să bage bani în drumuri pe care circulă 600-900 de maşini într-o zi, Bolojan anunţă cinci şosele de centură, pentru tot atâtea comune din vecinătatea Oradiei.
"Orgie" la CJ Bihor
Debandada şi trândăvia pe bani mulţi practicate în Consiliul Judeţean continuă să fie scoase la iveală de noua conducere a instituţiei, care ia măsuri severe pentru a le stopa.
Vicepreşedintele responsabil cu coordonarea proiectelor pe bani europeni, Mircea Mălan, a dezvăluit că proiectele lăsate de fosta conducere sunt puţine şi modeste ca valoare, dar cu "echipe de management" umflate, chiar şi de 11-12 membri, care luau sporuri de 50% din salarii până şi pentru proiecte întârziate ani întregi.
ORADEA NOASTRĂ
Donator de viaţă
Cum nicio inovaţie medicală nu poate înlocui sângele care curge prin vene, viaţa multor bolnavi depinde de semenii lor, singurii care pot să le redea speranţa vindecării. Aşa s-a gândit şi orădeanul Robert Bagdi, când a mers să doneze sânge pentru prima dată.
Tânărul de 23 de ani a devenit un "client fidel" al Centrului de Transfuzie Sanguină. În doar trei ani, a donat sânge pentru 90 de pacienţi, performanţă care l-a propulsat direct în cea mai cunoscută intersecţie a lumii: Times Square din New York. BIHOREANUL vă spune povestea lui...
Reformă în curăţenie
În cea mai recentă şedinţă, consilierii locali au votat un nou regulament de salubrizare, care prevede colectarea separată a biodeşeurilor. În perioada următoare, toţi orădenii vor primi de la RER Vest pubele în care să adune aceste resturi, care apoi vor deveni compost. În plus, Primăria va cumpăra şi noi recipiente în care orădenii să arunce sticlele.
Oradea, staţiune termală
Existenţa resurselor de apă termală în subsolul zonei Oradea a creat oportunităţi, între care înfiinţarea Băilor Felix şi a Băilor 1 Mai, dar a născut şi idei îndrăzneţe, precum transformarea unei părţi a oraşului în staţiune balneară. Ea a fost prezentată în presa locală încă din 1973 de către arhitectul Carol Orban, preşedintele comisiei permanente pentru arhitectură şi sistematizare a Oradiei. Acesta pleca de la argumentul clinic al beneficiilor apei termale, pentru care cererea era în creştere...
ACTUALITATE LOCALĂ
Nu rataţi selecţia ştirilor de actualitate din BIHOREANUL tipărit! Printre subiecte: Covid-19: DSP Bihor explică cine, cum şi unde poate fi testat gratis; AJOFM preia dosare de la distanţă. Mai mulţi angajaţi, inclusiv directorul, s-au infectat cu Covid; Pieţele din Oradea rămân deschise! ADP demontează uşile şi pereţii, pentru a le transforma în spaţii deschise; Fosta primăriţă din Sălacea, acuzată că a luat 858 de şpăgi, a fost achitată de Tribunal; Kaufland, daune de 25.000 lei unei orădence lovite de un motostivuitor, etc.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.