Vânătoare de judecători
Şefa Secţiei Penale a Curţii de Apel este acuzată că împreună cu foştii colegi Traian Munteanu, pensionat, şi Mircea Puşcaş, încarcerat deja pentru corupţie, l-a scăpat de puşcărie pe patronul Unicarm.
Mihaela Pătrăuş, care s-a cerut la pensie imediat după ce a fost anunţată că este suspectă de favorizarea infractorului, întregeşte un „lot” de şapte judecători ai Tribunalului Bihor şi ai Curţii de Apel Oradea scoşi pe tuşă în ultimii doi ani de procurorii DNA Oradea.
Dosarul „Flota”
Conducerea OTL a fost dată pe mâna DNA din cauză că a cumpărat 12 maşini pe care le-a dat în folosinţa Primăriei, inclusiv pentru primarul Ilie Bolojan.
Directorul general Csuzi Istvan, directorul economic Ioan Purge şi directorul tehnic Viorel Pop sunt acuzaţi că prin cumpărarea autoturismelor au provocat societăţii o pagubă de 1,1 milioane de lei.
La stânga-mprejur!
Premieră: Decizia prin care şeful PSD Marghita şi-a dat un coleg afară din partid, anulată de Justiţie.
Fost director al Liceului Tehnologic Horea, Iuliu Timar susţine că a fost pedepsit fiindcă a supărat UDMR arborând tricolorul pe clădirea şcolii, a refuzat să-i dea şpagă preşedintelui PSD Marghita, Gheorghiţă Lupău, şi nu i-a angajat o pilă.
Oradea prinde aripi
Modernizarea Aeroportului Oradea, un proiect încheiat la timp şi fără costuri suplimentare.
În vreme ce cursele Tarom s-au reluat după o întrerupere de un semestru, cele externe rămân sub semnul întrebării din cauza concurenţei agresive a vecinilor maghiari.
Termoficare la rece
Sistemul de termoficare intră în iarnă cu magistralele încă în lucru, conductele secundare mâncate de rugină şi angajaţii demotivaţi de salarii mizere.
Asociaţia Coaliţia Rogerius adună semnături pentru demiterea directorului SC Termoficare SA, Stănel Necula, din cauza lucrărilor la magistrale şi a celor 12 avarii care au lăsat orădenii zile în şir fără apă caldă şi căldură, din centru până în Sînmartin
INTERVIUL BIHOREANULUI
Sergiu Bălţătescu, sociolog: „Tinerii de azi sunt mai lucizi şi mai pesimişti”
Ghinion, ne-am trezit din somn! Aşa s-a strigat în stradă, inclusiv la Oradea, după tragedia din clubul bucureştean Colectiv. Majoritatea tineri, protestatarii spun că s-au săturat de corupţie, iar reacţia e mai mult decât binevenită pentru societate, spune sociologul Sergiu Bălţătescu, director de Departament la Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane a Universităţii orădene.
Specializat în cercetări asupra calităţii vieţii şi fericirii în România, specialistul a analizat ultimii 20 de ani şi a concluzionat că tinerii de azi, deşi mai pesimişti, sunt mai lucizi, iar pe măsură ce îmbătrânesc devin tot mai nefericiţi, principalul motiv fiind lipsa banilor. Românii sunt cu atât mai fericiţi cu cât au mai mulţi bani, a constatat sociologul, contrar vechii zicale că banii nu aduc fericirea...
Datorie, nu dărnicie
Guvernanţii se laudă că au „dat” în Bihor 831 milioane lei pentru „noi finanţări” de proiecte.
Alocate pentru lucrări de infrastructură începute încă din 2007, fondurile promit de fapt doar să stingă datorii vechi şi vin tardiv, multe firme intrând în faliment fiindcă n-au fost plătite la timp.
„La mulţi ani” de la fani!
La 15 ani de la prima apariţie a BIHOREANULUI, cititorii ne urează „mulţi înainte!”.
Un orădean, Cornel Micşa, fidel încă de la lansarea publicaţiei, ne-a dăruit un buchet imens de flori şi o scrisoare hazlie compusă aşa încât să cuprindă numele membrilor redacţiei.
La birtuţul Primăriei
În judeţul Bihor există o primărie care şi-a deschis propriul magazin alimentar.
Singurul „ABC” din satul Săucani aparţine Consiliului comunal Răbăgani, care plănuieşte să se extindă până va avea un lanţ complet de magazine săteşti.
TIME OUT
Mare aniversare, mare!
Împlinirea a 60 de ani de teatru românesc la Oradea va fi serbată la finalul lunii cum se cuvine: tot pe scenă.
Teatrul Regina Maria programează o săptămână cu şapte reprezentaţii, oferind publicului posibilitatea de a viziona producţii recente de succes, un spectacol susţinut de Eugen Ţugulea, actorul care a jucat şi în prima producţie de acum şase decenii, precum şi un show „Best Of” la care accesul va fi gratuit.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.