A fost o noapte de teroare în Viena, unde mai mulţi indivizi înarmaţi au tras fără milă în locuitorii capitalei austriece. Patru civili au fost ucişi şi alţi 17 au fost răniţi, dintre care şase sunt în stare gravă.
Atacator tânăr
Actele de cruzime au fost comise de atacatori în şase locaţii diferite, începând din apropierea unei sinagogi, spun autorităţile, potrivit G4media.ro. Unul dintre suspecţi a fost anihilat de forţele de ordine, însă poliţia austriacă a anunţat ulterior că mai mulţi indivizi înarmaţi au comis atacuri în şase zone din Viena.
Ministrul de Interne Karl Nehammer a declarat pentru presa din Austria că atacatorul ucis era simpatizant al ISIS şi purta o centură falsă de explozivi. Acesta avea asupra lui o armă de asalt automată, un pistol şi o macetă. Tânărul avea 20 de ani, născut în Viena din părinţi de origine albaneză, veniţi în Austria din Macedonia de Nord, anunţă ziaristul Florian Klenk, redactorul – şef al publicaţiei Falter. Atacatorul era monitorizat de poliţia locală pentru că se număra printre cei 90 de cetăţeni austrieci care au vrut să plece în Siria pentru a lua parte la război de partea ISIS, potrivit sursei citate. El a fost împiedicat să plece în Siria, dar poliţia nu a crezut că poate organiza un atac terorist acasă, scrie pe Twitter ziaristul austriac.
Publicația Bild.de notează că suspectul atacului terorist și-a postat intențiile pe contul său de Instagram, acolo unde a pus fotografii cu momentul în care jură credință organizației teroriste ISIS, dar și cu o armă similară cu cea văzută în imaginile apărute în urma atacului din Viena.
(Sursa foto: Bild.de)
Alarma în Viena a fost dată în jurul orei 8 seara. Atunci au început să curgă apelurile disperate ale martorilor către serviciul de urgenţă. Anunţau, într-o primă fază, un atac armat la o sinagogă. Lăcaşul de cult era închis în acel moment.
De asemenea focuri de armă au fost şi în apropierea a doua restaurante.
Pentru siguranţa lor, locuitorii Vienei au fost avertizaţi să rămână în case până când operaţiunea antitero de amploare va lua sfârşit.
Pe reţelele de socializare au circulat o serie de filmuleţe cu un bărbat înarmat alergând prin centrul oraşului. În imagini se vede cum unul dintre agresori trage fără milă într-un trecător. Mai mult, atacatorul s-a întors şi a mai tras o dată pentru a se asigura că victima rămâne fără suflare.
(Sursa foto: Rt.com)
Mărturiile românilor
"Zona interioară a oraşului, unde au fost cele 6 locuri unde au fost schimburi de focuri, unde au fost răniţii şi morţii s-a creat un fel de zonă de triaj pentru a se putea clasifica persoanele rănite în funcţie de gravitatea rănilor şi de urgenţele care sunt. Din cauza atacului centrul Vienei este înconjurat e poliţie, transportul public oprit în toată zona, practic centrul Vienei este sigilat", a explicat Andi Radiu, jurnalist stabilit în Viena, potrivit Stirileprotv.ro.
Fiind ultima noapte înainte ca resturantele şi barurile să se închidă pentru o lună în Austria, localurile erau destul de animate. O parte dintre clienţi au devenit ţinte vii pentru atacatori.
"Când am auzit mai multe împuşcături afară, m-am uitat pe fereastră şi l-am văzut pe atacator alergând în diferite baruri şi restaurante aflate pe strada noastră. Oamenii au început să fugă încotro au văzut cu ochii, dar în spatele lor erau unul sau doi atacatori care i-au urmărit pe toată strada", a povestit rabinul Schlomo Hofmeister pentru site-ul de ştiri Kurier.at.
(Sursa foto: lecourrieraustralien.com)
"Eu personal şi cu colegii mei suntem izolaţi într-un restaurant din sectorul 11 al Vienei. Nu putem să părăsim localul, stăm efectiv cu lumina stinsă şi autorităţile ne roagă să nu ieşim pe stradă până la următoarea ştire a dânşilor. Este efectiv o teroare în acest oraş în acest moment. Se pare că situaţia este atât de gravă încât autorităţile au hotărât ca armata să intervină pentru a proteja populaţia", a spus şi Laura Hanţ, o româncă stabilită în Viena, pentru Stirileprotv.ro.
Austria are una dintre cele mai permisive legislaţii din Europa în ce priveşte deţinerea de arme, mai scrie G4media.ro. Este pe locul 12 în lume la numărul de arme raportat la populaţie, la egalitate cu Liban, Bosnia, Islanda şi Macedonia de Nord.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.