URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 05 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum câteva săptămâni, am aflat că Primăria Oradea a încercat să pună mâna pe Casa de Cultură a Sindicatelor într-un mod nu tocmai ortodox, ceea ce pare impardonabil într-o țară ortodoxă, cum ne pretindem. De altfel, edilii nu sunt la prima tentativă de a pune mâna pe active care nu le-au aparținut, vezi și încercarea de a „naționaliza” Casa de Cultură a Tineretului.
Zic şi eu
Adrian Cris
În al 12-lea ceas, Ilie Bolojan a preluat conducerea PNL, ca președinte interimar. Spre deosebire de predecesorii săi, cum ar fi Ciucă ori Cîțu, nu impus de cineva de sus, ci propus de colegi, ca un colac de salvare pentru toți. Un detaliu pe care a ținut să-l spună deschis, fiindcă dacă aceștia nu se vor „alinia cu cetățenii”, va renunța la șefia partidului. Nu-și pune obrazul la bătaie ca să-l huiduie oamenii ori să ajungă subiect de miștouri, ca alții.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
04 Iulie 2014, 09:02

Nesemnificativ sau nesimţit? Ce crede Florian Bodog despre salariul prodecanului Romanul

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Multilateralul decan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie, senatorul PSD Florian Bodog, şi-a dat cu presupusul, joia trecută, despre salariile universitarilor doctori.

După ce mâna sa dreaptă din facultate, prodecanul Constantin Romanul, a fost prins în flagrant cu şpagă luată de la studenţi, Bodog a fost invitat la emisiunea "Vocile Bihorului" de la Digi 24 Oradea, ca să comenteze situaţia. Acolo, Bodog a reuşit să fie chiar mai jenant decât cazul în sine.

Află ce a spus Bodog în emisiune de pe Blogul lui Bihorel!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Nu ar fi nico problemă dar nu are niciun rezultat pentru banii ăştia !?!
Senator, medic, decan ... cu totul are aproximativ 7.000 euro lunar primiţi de la bugetul statului, pentru care ar trebui să facă câte ceva prin simpla sa prezenţă !?! Bodog îi bate la venituri lunare pe toţi decanii UO la un loc !?!
Postat 04 Iulie 2014, 16:15 de Car®p III
Daca brancardierii se simt jigniti, nu e vina mea
Acest Bodog nu este cumva fostul brancardier ???
Postat 04 Iulie 2014, 13:01 de Brancardierul atomic
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7393 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.012 RON