Nepotul fostului preşedinte Traian Băsescu, Dragoş Băsescu, a fost adus la DNA, miercuri, pentru a fi audiat într-un dosar în care este suspectat că i-a cerut un milion de euro omului de afaceri Sandu Staicu, promiţând că intervine la DIICOT pentru soluţionarea favorabilă a dosarului acestuia.
Dragoş Băsescu va fi cercetat sub control judiciar pe cauţiune în dosarul în care este suspectat că i-a cerut un milion de euro omului de afaceri Sandu Staicu, promiţând că intervine la DIICOT pentru soluţionarea favorabilă a dosarului acestuia.
Avocatul lui Dragoş Băsescu, Cristian Ene, a declarat, miercuri, la ieşirea din sediul DNA că nepotul lui Traian Băsescu este suspectat de "posibile fapte de trafic de influenţă".
El a adăugat că Dragoş Băsescu a dat o declaraţie prin care a încercat să îi convingă pe anchetatorii DNA cu privire la nevinovăţia sa. În urma declaraţiilor date, anchetatorii au decis ca el să fie cercetat sub control judiciar pe cauţiune.
Avocatul a menţionat că suma pe care Dragoş Băsescu trebuie să o plătească statului este de 10.000 de lei şi că acesta urmează în continuare să se prezinte în faţa anchetatorilor ori de câte ori va fi chemat.
Dragoş Băsescu nu a dorit să facă nicio declaraţie.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.